FOTO. Lewis Hamilton și-a vândut una dintre mașini. Câți bani a încasat pe Pagani Zonda 760

Autor: Daniel Samoilă 04 ian. 2022 Știri auto

Lewis Hamilton, septuplu campion mondial în Formula 1, și-a vândut modelul Pagani Zonda 760. În lume s-au fabricat doar cinci autoturisme de acest fel.

Supermașina lui Hamilton a fost vândută pentru suma de 10 milioane de euro. Modelul Pagani Zonda 760 era construit special pentru britanic în 2014, atunci când bifa al doilea titlu mondial în F1.

- articolul continuă mai jos -

Intră în Galeria FOTO

Motorul acestui Pagani Zonda 760 era de 750 de cai putere, fiind singura mașina din serie cu o cutie de viteze manuală cu șase trepte, cu tracțiune pe roțile din spate.

Hamilton a plătit două milioane de euro pentru această mașină și a făcut un ușor accident în 2015. Britanicul susținea că Pagani Zonda este o mașină cu cel mai bun sunet, dar este greu de condus.

Lewis Hamilton, dispărut din viața publică după ce a pierdut titlul mondial

Lewis Hamilton nu a mai apărut în public în ultimele săptămâni. Britanicul a fost puternic afectat emoțional de pierderea titlului mondial, la începutul lunii decembrie, în fața lui Max Verstappen, scrie digisport.ro.

Hamilton a mai participat doar la ceremonia de în urma căreia a fost înnobilat cu titlul de Sir, dar apoi a decis să nu meargă la Gala FIA, desfășurată la finalul anului 2021.

S-au lansat mai multe speculații potrivit căreia Hamilton s-ar putea retrage din Formula 1, informația fiind furnizată de Bernie Ecclestone, fostul șef al F1.

Lewis Hamilton a primit titlul de cavaler al Marii Britanii

Lewis Hamilton, de șapte ori campion mondial în Formula 1, a primit titlul onorific de cavaler al Marii Britanii.

Evenimentul a avut loc miercuri, 15 decembrie, la castelul Windsor. Ceremonia a fost condusă de Prințul Charles. Hamilton a primit titlul de „Sir” pentru performanțele excepționale din Formula 1, unde a câștigat șapte titluri mondiale, fiind la egalitate în topul all-time cu Michael Schumacher.

Hamilton, în vârstă de 36 de ani, a devenit al patrulea pilot britanic care a primit titlul de cavaler după Sir Jack Brabham, Sir Stirling Moss şi Sir Jackie Stewart.


Sursa foto: netcarshow.com




Comentarii
Inchide