FGA a efectuat plăți de peste 30 milioane euro pentru creditorii de asigurare ai City Insurance

Autor: Cristian Gubandru 28 apr. 2022 Știri auto

Fondul de garantare a asiguraților a avizat, până la 18 Aprilie 2022, 17.461 de dosare, în cadrul Comisiei Speciale. Plățile totale efectuate de Fond pentru creditorii de asigurare ai Societății de Asigurare Reasigurare City Insurance SA, sunt de aproximativ 150,8 milioane lei (peste 30 de milioane de euro).

Cererile de plată sunt soluționate în ordinea depunerii acestora de către creditori la FGA, fiind analizate de către direcţiile de specialitate ale Fondului.

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Stadiul de soluționare al cererilor de plată poate fi urmarit pe site-ul www.fgaromania.ro – Demersuri – Status Cereri.

Polițele RCA la City Insurance pot fi denunțate în continuare. Pentru recuperarea primei de asigurare RCA proporțional cu perioada cuprinsă între momentul denunțării și cel al expirării duratei de valabilitate a contractelor, în cazul în care nu au fost înregistrate daune, creditorii de asigurare trebuie să depună la Fondul de Garantare a Asiguraților atât cererea de restituire primă, cât și dovada denunțării contractului de asigurare, înregistrată/transmisă la asigurător.

În 2021, erau în vigoare aproximativ 6,7 milioane de polițe RCA, dintre care peste 1,44 milioane de polițe emise de City Insurance S.A., valide la finele anului precedent.

Cum procedezi ca să denunți o poliță RCA încheiată la City Insurance

Pentru denunțarea poliței RCA emise de City Insurance (sau orice altă poliță RCA) trebuie să completezi o Cere de renunțare, de pe site-ul City Insurance, www.cityinsurance.ro. Cererea completată se trimite pe adresa de email dedicată [email protected].

Apoi, trebuie să trimiți la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) o Cerere de plată – Anexa 9-Cerere de plată privind acordarea restituirii de primă  (disponibilă pe www.fgaromania.ro),pe adresa de E-mail: [email protected], însoțită de următoarele documente:

  • Copie act identitate
  • Copie poliță de asigurare;
  • Copie dovada plății primelor de asigurare, în cazul plății primelor în rate
  • Dovada denunțării contractului de asigurare înregistrată / transmisă la asigurător;

Sursa: FGA Romania

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Cristian Gubandru
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte ... citește mai mult

Comentarii
Inchide