Misiune imposibilă. Un youtuber încearcă cu orice preț să distrugă un Mercedes-AMG G63

Autor: Adrian Somai 18 aug. 2022 Știri auto

Un youtuber american și-a dorit să afle cât de rezistent este offroader-ul Mercedes-AMG G63 și l-a supus unor provocări peste limitele raționalului.

Te-ai întrebat vreodată oare cât de rezistent este de fapt un Mercedes-AMG G63? Ar fi fost imposibil să aflii de unul singur acest lucru, însă un youtuber de peste Ocean a pus la încercare bolidul în cele mai neobișnuite moduri posibile.

Totul a început cu un test de durabilitate care presupunea o serie de sărituri în deșert. Americanul nu a menajat deloc bolidul, G-Class-ul sărind în mai multe rânduri la câțiva metri înălțime și aterizând destul de departe de locul din care își lua avânt. La una dintre aterizări, mașina a catalogat incidentul ca fiind un accident real, trimițând notificări în acest sens și încercând chiar să apeleze numărul de urgență 911.

Offroader-ul a ajuns mai apoi într-o zonă de mlaștină, cu mult noroi, intrând în plin cu partea frontală într-o mocirlă de nedescris. Probabil că oricine s-ar fi dus cu gândul automat la un șoc hidraulic la motor, însă G63-ul a dovedit că nu poate fi răpus atât de ușor!

Nimic nu poate pune la pământ un AMG G63

Credeați că este de ajuns? În niciun caz, youtuber-ul avea planuri nebune în continuare! Așa se face că offroader-ul a ajuns în cele din urmă chiar și pe acoperișul unei case pregătite de demolare. Evident, s-a prăbușit prin acoperiș în interiorul casei, rasturnându-se chiar. Urmele răsturnării pot fi observate în imaginile surprinse, însă G63 a rezistat și la aceste șocuri cu brio.

AMG G63 nu mai are nevoie de nicio prezentare, devenind de-a lungul anilor o adevărată legendă printre pasionații auto din toate colțurile lumii. Impresionează de la prima privire prin alura sa masivă, transmițând parcă prin fiecare componentă a sa că poate trece fără probleme peste orice provocare. Iar clipurile despre care am pomenit în rândurile anterioare ne dovedesc acest lucru, G63 chiar este o adevărată legendă pe roți.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Youtube


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide