Consiliul Concurenței a decis o sancțiune drastică pentru 25 de service-uri auto și două societăți de asigurare. Acestea au format un cartel pentru a stabili prețurile, ceea ce este o practică neconcurențială, deci ilegală. Toate companiile și-au recunoscut vina, conform unui comunicat transmis de Consiliul Concurenței.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de Consiliul Concurenței ajunge la aproximativ 2,9 milioane de euro.
Decizia vine în urma unei investigații ample derulate de autoritatea de concurență. Ancheta a vizat modul în care erau stabilite tarifele de reparații auto.
Concluzia oficială este că firmele implicate au eliminat concurența reală din piață. Practicile constatate au afectat direct funcționarea normală a pieței. Impactul s-a resimțit inclusiv asupra șoferilor și a sistemului de despăgubiri RCA.
Potrivit comunicatului oficial, 25 dintre companiile sancționate sunt sau au fost membre ale rețelei de service-uri autorizate ale Auto Italia Impex SRL din România.
Acestea desfășurau activități de întreținere și reparare a autovehiculelor. Investigația a arătat că service-urile și-au coordonat comportamentul comercial. Concret, au fixat sau au uniformizat tarifele de manoperă practicate. În același timp, au stabilit prețuri comune pentru piesele de schimb.
Au fost vizate și alte condiții comerciale aplicate în relația cu anumite societăți de asigurare. Practic, în acest fel nu a mai existat concurență între reparatori.
Piața nu a mai funcționat pe baza competiției reale, ci pe reguli stabilite prin înțelegeri între participanți, a stabilit Consiliul Concurenței.
Autoritatea de concurență a constatat că înțelegerea a fost consolidată prin implicarea directă a două societăți de asigurare. Este vorba despre Gothaer Asigurări-Reasigurări SA, actuala Allianz-Țiriac Unit Asigurări SA, și Uniqa Asigurări SA.
Toate cele 27 de companii sancționate și-au recunoscut faptele. În urma recunoașterii, acestea au beneficiat de reduceri ale sancțiunilor aplicate.
„Politica de clemență este un instrument prin care Consiliul Concurenței poate aplica un tratament favorabil companiilor implicate într-o înțelegere de tip cartel și care cooperează cu autoritatea de concurență în vederea descoperirii și sancționării acestor practici anticoncurențiale”, se arată în comunicatul Consiliului Concurenței.
Potrivit Consiliului, acțiunile firmelor de asigurări au susținut coordonarea comportamentului service-urilor auto. Cele două compani au fost amendate cu 6,7 milioane de lei, restul sumei, peste 8 milioane de lei, reprezintă amenzile aplicate service-urilor auto care au luat parte la înțelegere.