Telefoane și accesorii: Un bulgar a furat bunurile unui olandez implicat într-un accident rutier în România

Autor: Andrei Manole 28 ian. 2026 Accidente
Telefoane și accesorii: Un bulgar a furat bunurile unui olandez implicat într-un accident rutier în România

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu au recuperat bunuri furate de un cetățean bulgar, aflat în tranzit prin zonă, din mașina unui cetățean olandez implicat într-un accident rutier în județul Vâlcea, transmite Poliția de Frontieră într-un comunicat.

„Autoutilitara acestuia a fost identificată pe DN5, în județul Giurgiu, iar bunurile au fost returnate proprietarului, un cetățean olandez”, potrivit instituției.

Incidentul s-a petrecut pe 24 ianuarie, în localitatea Robești, în jurul orei 14:45. Cetățeanul bulgar a fost prins în aceeași zi, în jurul orei 17:50, în timp ce conducea o autoutilitară.

„O patrulă din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu a identificat pe DN5 o autoutilitară la volanul căreia se afla cetățeanul bulgar. Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit bunurile semnalate ca fiind cele sustrase în urma accidentului produs pe raza județului Vâlcea”, mai transmite Poliția de Frontieră.

La scurt timp, s-a prezentat la sediul SPF Giurgiu persoana vătămată, un cetățean olandez, care a recunoscut bunurile ca fiind ale sale. Este vorba despre două trolere cu obiecte personale și articole de îmbrăcăminte, precum și o geantă ce conținea echipamente electronice (inclusiv telefoane) și alte obiecte de uz personal.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Poliția de Frontieră



Comentarii
Inchide