Foto | Noua Dacia Striker apare pentru prima dată public la Renault futuREady. Imagini din prezentare

Autor: Daniel Simion 10 mart. 2026 MASINI NOI

După luni de speculații și fotografii spion, Dacia a prezentat astăzi noul Striker, un model de segment C care este complementar SUV-ului Bigster. Acesta se bazează pe cei trei piloni ai Dacia, iar Katrina Adt, noul CEO al Dacia, susține că marca este „întotdeauna adaptată timpului nostru”.

Noua Dacia Striker a fost prezentată în cadrul conferinței Renault futuREady.

Vezi AICI primele imagini cu noua Dacia Striker.

Katrina Adt spune că Striker este un model ce aparține segmentului C, el fiind complementar SUV-ului Bigster. Cu o lungime de 4,62 metri, prețul de pornire va fi de sub 25.000 de euro.

Pe partea de motorizări, modelul crossover, care seamănă mai mult cu un Renault Rafale, va avea atât motoare cu ardere internă, dar și hibrid, inclusiv noul Hybrid 150 4×4 pe care ProMotor.ro l-a condus în testele internaționale de la Nisa.

Noul Striker pare să aibă o prezență impunătoare pe drum, mai ales dacă ne uităm în partea frontală. Grila Pixel, regăsită și pe noile Sandero și Logan, este prezentă și aici, iar farurile par a avea un aspect unghiular. Luminile de rulare pe timp de zi cu LED se prelungesc în josul barei de protecție, a cărei grilă principală este situată în partea de jos.

Din profil se vede cel mai bine asemănarea cu Renault Rafale, dar putem să îl asimilăm și cu o Skoda Octavia Scout, break-ul înălțat al cehilor. Dacia a prezentat și un nou model de jante în cinci spițe, mai agresiv decât ce am văzut până acum.

Vezi AICI imaginile oficiale cu noua Dacia Striker.

Prezentarea oficială a Dacia Striker va fi în iunie, când vom afla și toate specificațiile tehnice despre noul model din segmentul C al producătorului autohton.

Strategia mărcii de la Mioveni

Noul CEO al mărcii anunță că cei trei piloni ai mărcii autohtone sunt:

  • Esențial, dar încrezător;
  • Robust și pregătit pentru outdoor;
  • Eco Smart.

CEO-ul spune că Dacia Bigster este exemplul perfect pentru un SUV din segmentul C, aliniindu-se mai mult cu primul pilon. Duster este modelul robust, iar partea Eco Smart se regăsește în sistemele de propulsie actuale și viitoare ale Dacia.

Dacia mai spune că este lider în segmentul mașinilor bi-fuel și că oferă o multitudine de sisteme de propulsie, inclusiv un hibrid 4×4. Pe partea de vânzări, Dacia este numărul 2 la mărcile retail, cu Sandero fiind cea mai vândută mașină indiferent de canalul de vânzări și Bigster fiind SUV-ul compact numărul 1.

Că tot vorbeam de Sandero, CEO-ul Dacia mai anunță că următoarea generație de Sandero va fin un vehicul „multi-energie” iar, dacă este să ne luăm după raportările anterioare, vom avea parte și de un Sandero electric.

Anul acesta, Dacia va lansa și un nou model electric de segment A, la un preț de pornire de sub 18.000 de euro. Katrina Adt susține că a fost dezvoltat integral în Europa în mai puțin de 16 luni, ceea ce ne face să ne gândim că va împărtăși aceeași platformă cu Renault Twingo, și el dezvoltat integral în Europa.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Dacia


Daniel Simion
Daniel Simion
Daniel Simion a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), la Universitatea din București. Licențiat în Comunicare și Relații Publice, el urmează acum masterul de Jurnalism Tematic pentru a se specializa în domeniul care îl pasionează de tânăr. În 2025, pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide