Formula E | DS se retrage din campionatul electric. Din 2027, se va axa pe golf și curse de bărci

Autor: Daniel Simion 20 mart. 2026 SPORT
| DS se retrage din campionatul electric. Din 2027, se va axa pe golf și curse de bărci

După patru titluri de campion mondial, 18 victorii, 55 de podiumuri și 26 de pole positions, echipa DS Automobiles se va retrage din Formula E la finalul anului 2026. După cel de-al 12-lea sezon al campionatului, marca franceză se va axa pe golf și curse de bărci, se arată într-un comunicat al brandului.

Opel ar intra în locul DS în Formula E

Marca franceză a intrat în campionatul de Formula E începând cu sezonul 2, din 2015. DS Automobiles a participat în 142 de curse, câștigând 4 titluri de campionat, 18 victorii, 55 de podiumuri și 26 de pole position-uri pe circuite din întreaga lume.

În cei 11 ani de curse, echipa a concurat pe circuite din Europa, America, Asia, Africa și Orientul Mijlociu, obținând și două campionate la piloți în primele sale sezoane (cu Jean-Eric Vergne și Antonio Felix da Costa).

DS transmite că Formula E este o platformă de „exprimare tehnologică, sportivă și emoțională”. Dar, după 11 ani de participare, compania a decis că își adaptează „strategia sportivă și tehnologică” pentru a se concentra pe noi inițiative în domeniul golfului și al SailGP, în loc să continue în viitorul ciclu Gen4 al campionatului dedicat vehiculelor complet electrice.

Publicația Motorsport transmite că retragerea DS ar face locul unei alte mărci din grupul Stellantis, respectiv Opel. Intrarea mărcii ar avea loc începând cu sezonul 2026-27, iar organizatorii campionatului dau indicii spre un posibil anunț în viitorul apropiat, conform unui comunicat al Formula E.

„Mulțumim echipei DS pentru contribuția adusă la campionat și așteptăm cu nerăbdare o a doua jumătate de sezon plină de succese. În zilele următoare va fi făcut un anunț interesant legat de campionat”, transmite Formula E.

Compania cu sediul în Olanda își reorganizase deja implicarea în Formula E în acest sezon, Citroën preluând fosta echipă Maserati MSG în cadrul unei restructurări mai ample.

Formula E, la baza dezvoltării modelelor electrice DS

Acești ani de competiție au reprezentat un „accelerator de inovare” pentru marca franceză. DS susține că tehnologia dezvoltată în cadrul campionatului a contribuit la cercetarea și dezvoltarea modelelor de serie, ilustrată de apariția celor mai noi modele, inclusiv SUV-ul DS N°7.

Ce urmează pentru DS?

La finalul sezonului 12 al campionatului mondial de Formula E, DS Automobiles își schimbă angajamentul sportiv pentru a explora „noi domenii de inovare tehnologică”. În acest cadru, marca se concentrează pe parteneriatul său de titlu cu SailGP Team France.

DS susține că acest nou campionat reprezintă „un laborator deosebit de bogat pentru experimentarea unor noi abordări”, iar tehnologiile aerodinamice și de a reducerii rezistenței la înaintare pot fi implementate în mașinile sale.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Stellantis


Daniel Simion
Daniel Simion
Daniel Simion a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), la Universitatea din București. Licențiat în Comunicare și Relații Publice, el urmează acum masterul de Jurnalism Tematic pentru a se specializa în domeniul care îl pasionează de tânăr. În 2025, pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide