Uniunea Europeană ia în calcul „toate posibilitățile” în condițiile în care au început pregătirile pentru un șoc energetic „de durată” provocat de războiul din Orientul Mijlociu. Printre măsuri se numără inclusiv raționalizarea combustibilului, a declarat comisarul pentru energie al blocului comunitar, Dan Jorgensen, într-un interviu pentru Financial Times, citat de Economica.net.
Dan Jorgensen anunță că aceasta va fi o „criză îndelungată”, spunând că prețurile la energie „vor fi mai mari pentru o perioadă foarte lungă de timp”. De asemenea, pentru unele produse mai „importante”, se așteaptă ca situația să se „înrăutățească în următoarele săptămâni”.
Închiderea aproape completă a Strâmtorii Ormuz și atacurile asupra infrastructurii energetice din Golf au creat haos pe piețele energetice globale, inclusiv pe cea a carburanților din România, provocând astfel creșteri de prețuri și temeri legate de aprovizionarea pe termen lung.
„Retorica pe care o folosim şi cuvintele pe care le folosim sunt mai serioase acum decât erau la începutul crizei. Cu siguranță, analiza noastră este că aceasta va fi o situație prelungită, iar tarile trebuie să se sigure că… au ceea ce le trebuie”, a spus Dan Jorgensen, comisarul european pentru energie.
Comisarul a mai spus că, deși Uniunea Europeană „nu se află încă într-o criză de securitate a aprovizionării”, accentul este pus pe „încă”, deoarece Bruxelles-ul elaborează planuri pentru a aborda „efectele structurale și de durată” ale conflictului.
Întrebat despre posibilitatea de a relaxa reglementările privind permiterea unui amestec mai mare de etanol în combustibilul pentru automobile, Jorgensen a declarat că nu am ajuns într-un punct în care să trebuiască să fie modificate legi sau regulamente.
„Analizăm toate posibilitățile şi este clar că, cu cât situația devine mai gravă, cu atât, bineînțeles, va trebui să analizăm şi instrumentele legislative”, a declarat Dan Jorgensen, comisarul european pentru energie.
Jorgensen şi-a reiterat poziția conform căreia nu va exista nicio modificare a legislației UE pentru a pune capăt importurilor de gaze naturale lichefiate din Rusia în acest an. El a spus că este acceptabil ca blocul comunitar să se bazeze în schimb pe SUA şi alți parteneri pentru furnizarea de provizii suplimentare, deoarece aceștia operează pe „piața liberă”.