BMW iX7, al doilea SUV din seria Neue Klasse și al treilea model din această nouă serie pentru bavarezi, a fost surprinsă pe drumurile publice camuflat. Acest SUV cu trei rânduri de locuri renunță la stilul futurist al modelelor electrice mai mici ale BMW și va fi lansat în 2027, după cum titrează Carscoops.
BMW a dezvăluit luna trecută Seria 3 complet redesenată și complet electrică, sub numele BMW i3, dar sedanul sport nu este singura mașină cu emblema albastră și albă în formă de elice care primește prima sa transformare în vehicul electric. La fel se întâmplă și cu marele X7, așa cum o demonstrează aceste fotografii spion ale noului iX7.
Din punct de vedere vizual, nu trebuie să ne așteptăm la o revoluție. Modelele iX7 și X7 cu motoare cu ardere internă se îndreaptă spre era de design Neue Klasse a BMW, dar într-un mod puțin mai agresiv decât i3 și iX3. Cum ultimele două modele vizează un public mai tânăr, iX7 se adresează unui public mai conservator.
De aceea, forma SUV-ului BMW iX7 este una mai familiară, care include unele elemente din noul limbaj de design, dar și o grilă mare în stil vechi și faruri divizate, în locul design-ului în stil „vizieră” văzut la modelul mai mic i3.
Intră AICI pentru galeria foto cu BMW iX7 camuflat.
Grila în stil „rinichi” încastrată, emblemele iX7 și, desigur, absența țevilor de eșapament vor ajuta ceilalți șoferi să îl distingă de X7, dar în rest, la fel ca Seria 5 și i5, precum și Seria 7 și i7, cele două SUV-uri cu propulsie diferită vor arăta aproape identic.
La fel ca i7, ambele versiuni ale modelului X7 vor fi construite pe o versiune actualizată a platformei existente pentru SUV-uri mari, astfel încât BMW să poată construi modele pe benzină și electrice în paralel. Este o mișcare pragmatică, chiar dacă asta înseamnă că iX7 nu va fi complet futurist, precum vehiculele electrice mai mici din gama Neue Klasse.
Asta nu înseamnă că noile tehnologii ale noii serii nu vor fi implementate. Cele mai recente descoperiri tehnologice ale bavarezilor ar trebui să își facă apariția și pe noul SUV electric, inclusiv celulele cu densitate energetică mai mare și încărcarea rapidă.
Dacă modelul mai mic iX3 poate atinge o autonomie WLTP de 805 km, ne putem aștepta ca iX7 să parcurgă o distanță similară, ajutat de un pachet de baterii mult mai mare, probabil de peste 100 kWh.