Foto | BMW prezintă noul i3, al doilea vehicul din seria Neue Klasse. Autonomie de până la 900 de kilometri și până la 470 de cai putere

Autor: Daniel Simion 18 mart. 2026 Mașini electrice

Al doilea vehicul din seria Neue Klasse a germanilor de la BMW își face apariția, sub forma sedanului BMW i3. Producătorul transmite, într-un comunicat de presă, că acesta va fi lansat inițial într-o versiune de 469 de cai putere, un cuplu maxim de 645 Nm tracțiune integrală.

Reprezentând al doilea model din seria Neue Klasse, alături de SUV-ul iX3, noul BMW i3 reprezintă „un salt tehnologic uriaș într-o nouă eră”, dar și o altă abordare față de prima generație de i3. Aceea era un hatchback, pe când noul model este un sedan.

Sursa foto: BMW Group

Cum arată noul BMW i3?

Din față, noul BMW i3 are un aspect ce face cu ușurință trimitere la anterioarele generații ale Seria 3. Compania susține că proporțiile sunt de 2,5 volume. Concret, spatele este considerat a fi jumătate din capotă, de aici și proporția.

Partea frontală reprezintă noua identitate vizuală a seriei Neue Klasse. Grila de tip kidney (rinichi) este prezentă atât din forma acesteia, despărțită de bara de protecție, cât și de zona iluminată din spatele unui panou transparent. În spatele acestuia se află și o parte din senzorii și radarele pentru sistemele de asistență.

Intră AICI pentru galeria foto cu noul BMW i3.

Semnătura luminoasă, dispusă pe orizontală, se întinde pe aproape toată partea frontală. Cele două lumini de zi, cu funcție integrată de semnalizare, conferă un aspect nou și modern fațadei caracteristice BMW cu patru faruri. Ca opțiune, echipamentul special Iconic Glow accentuează efectul de profunzime vizuală al grilei radiatorului BMW.

Stopurile prezintă o nouă semnătură luminoasă, ele extinzându-se spre umerii mașinii. Două elemente luminoase pe fiecare parte prezintă forma familiară de L a anterioarelor stopuri BMW. Aspectul este definit de un ampatament lung, cu roți destul de apropiate de colțurile mașinii. Totodată, jantele de 21 de inch care se regăsesc și pe iX3 sunt prezente și pe noul i3, ele având și rol aerodinamic.

BMW a introdus și o nouă culoare pentru i3. Denumită M Le Castellet Blue, ea este exclusivă pentru această gamă.

Cum este noul BMW i3 la interior?

Interiorul noului BMW i3 este similar, la prima vedere chiar identic, cu celălalt model din seria Neue Klasse. Volanul în patru spițe de pe iX3 este prezent și pe noul sedan, la fel și cu BMW Panoramic iDrive. Aici, patru elemente centrale se îmbină într-un ecran ce străbate toată lățimea planșei de bord.

Ecranul central Free-Cut Design, dotat cu tehnologie de iluminare din spate de tip Matrix, este înclinat cu 3 grade în direcția șoferului, pentru o orientare și mai directă către acesta. Având o diagonală de 17,9 inch (3340 x 1440 pixeli), el ascunde o mare parte din comenzile mașinii.

Nu este necesar să folosim ecranul tactic pentru comenzi, ci putem comunica cu asistentul vocal BMW Intelligent Personal Assistant pentru a controla majoritatea comenzilor. Asistentul este alimentat de tehnologia Alexa+ a Amazon iar, cu ajutorul inteligenței artificiale, poate purta o conversație cu utilizatorul sistemului.

Comenzile pentru scaunele electrice sunt prezente pe uși în locul unde, în mod normal, ne-am aștepta să deschidem ușa, dar aceasta este amplasat în spatele comenzilor pentru geamurile și oglinzile electrice.

În interior putem vedea și lumină ambientală care este prezentă și în fața pasagerului din față, chiar pe planșa de bord.

Pasagerii din spate vor beneficia de două porturi de încărcare USB-C, dar și control pentru climatizare. Din fotografiile oficiale înțelegem că spațiul la picioare este destul de generos, dar cel la cap poate fi puțin problematic, asta parțial din cauza plafonului de sticlă.

Cu ce motorizare vine noul BMW i3?

BMW i3 se bazează pe cea de-a șasea generație a tehnologiei BMW eDrive. Sistemul rulează acum pe o arhitectură de 800 de volți, ceea ce se traduce în autonomii mai mari, timpi de încărcare mai mici și funcționalitate Vehicle-to-Load (V2L). Față de Gen5, autonomia a crescut cu 30%, iar la unele modele BMW creșterea este semnificativ mai mare.

Noul BMW i3 are o autonomie de până la 900 de kilometri, conform ciclului de testare WLTP. Aceasta este cu aproximativ 100 de kilometri mai mare față de SUV-ul cu care împărtășește platforma, probabil și datorită formei mai aerodinamice de sedan pe care i3 o are.

Bateria este din litiu-ion, iar celulele sunt rotunde. Ele au un diametru de 46 de milimetri și o înălțime de 95 de milimetri, ceea ce se traduce într-o creștere de 20% a densității energetice în comparație cu celulele de veche generație. Celulele sunt integrate direct în bateria de înaltă tensiune, fără construcție modulară sau elemente structurale.

Pe partea de motorizare, BMW i3 vine inițial în specificație 50 xDrive. Aceasta se traduce în două motoare electrice (unul sincron pe puntea spate, altul asincron pe puntea față), putere de până la 469 de cai putere și un cuplu maxim de 650 Nm.

BMW transmite că poate recupera până la 400 de kilometri de autonomie în doar 10 minute de încărcare (încărcare de maximum 400 kW), iar funcțiile Vehicle-to-Load (V2L) și Vehicle-to-Home (V2H) prezente pe iX3 sunt disponibile și pe noul sedan.

Producătorul nu a comunicat momentan prețurile pentru noul BMW i3. Ce știm cu certitudine este că modelul va fi construit în Munich, Germania, iar producția sedanului Neue Klasse va debuta în august 2026, cu primele livrări având loc în toamnă.


Specificațiile noului BMW i3 50 xDrive

  • lungime: 4.760 mm
  • lățime: 1.865 mm
  • înălțime: 1.480 mm
  • ampatament: 2.897 mm
  • sistem de propulsie electric
    • puntea spate: motor EESM
    • puntea față: motor ASM
  • putere: până la 469 de cai putere, până la 650 Nm cuplu sistem maxim
  • autonomie: până la 900 km (ciclu WLTO)
  • viteză de încărcare: 400 km autonomie în 10 minute

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: BMW Group


Daniel Simion
Daniel Simion
Daniel Simion a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), la Universitatea din București. Licențiat în Comunicare și Relații Publice, el urmează acum masterul de Jurnalism Tematic pentru a se specializa în domeniul care îl pasionează de tânăr. În 2025, pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide