Foto | Volga lansează încă un model. K40 este al treilea model fabricat de Geely în Rusia

Autor: Daniel Simion 11 apr. 2026 MASINI NOI

Marca rusă Volga, revitalizată în ultimele luni, lansează al treilea său model. După SUV-ul K50 și sedanul C50, marca rusească lansează crossover-ul de dimensiuni medii K40, după cum transmite AutoBlog.md.

Lansarea este programată pentru vara anului 2026 și, în comunicările oficiale, este evitată menționarea platformei sau a deținătorului mărcii.

Volga K40, un Geely sub acoperire

Publicația transmite că Volga K40, cel mai nou mode al mărcii rusești, este de fapt o versiune rebranduită a lui Geely Atlas, mai exact a versiunii actualizate lansate în China sub numele Boyue L. diferențele exterioare față de modelul original sunt minime și se reduc doar la sigle noi, dar și o ușoară restilizare a grilei față.

Intră AICI pentru galeria foto cu noul crossover Volga K40.

Elementele distinctive ale exteriorului includ faruri LED înguste care sunt unite de o bară LED, o grilă frontală mai mică și un hayon nou, dar și plăcuța pentru numărul de înmatriculare care a fost mutată de pe hayon pe bara spate.

Geely Atlas și, implicit, Volga K40 are o lungime de 4.730 milimetri, o lățime de 1.910 milimetri și un ampatament de 2.760 milimetri, dimensiuni similare cu cele ale lui Opel Grandland.

Interiorul, similar cu cel al lui Geely Starray

Spre deosebire de exterior, curios este că interiorul lui Volga K40 provine din versiunea internațională a lui Geely Starray. În comparație cu versiunea disponibilă în România, ecranul central al lui Volga K40 este unul vertical, nu unul în format landscape, iar instrumentarul de bord este încastrat în planșă, nu este separat de aceasta.

Dotările la interior includ șase airbaguri, pilot automat adaptiv și pachet de iarnă. Acesta include volan încălzit și scaune climatizate. De asemenea, Volga K40 vine și cu plafon panoramic și climă automată, doar că nu este menționat pe câte zone.

Cu ce motorizări vine Volga K40?

Volga K40 vine cu două variante de motorizare. Cea de bază este alcătuită dintr-un motor de 1,5 litri turbo de 147 de cai putere. Acesta este cuplat la o transmisie automată cu dublu ambreiaj și șapte rapoarte, care trimite puterea către puntea față. Sprintul 0-100 km/h este efectuat în sub 10 secunde, iar viteza maximă este de 185 km/h.

Varianta de top vine cu un motor de 2 litri turbo de 200 de cai putere, cuplat la o transmisie automată convențională cu 8 rapoarte. În acest caz, puterea este distribuită către toate roțile. Sprintul 0-100 km/h se realizează în 8,2 secunde, iar viteza maximă este de 210 km/h.

Volga nu a anunțat prețurile pentru niciunul dintre modele, dar ambele vor fi construite la fosta fabrică a Grupului VW din Nijni Novgorod, care producea anterior modele Škoda și VW pentru piața internă.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Volga


Daniel Simion
Daniel Simion
Daniel Simion a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), la Universitatea din București. Licențiat în Comunicare și Relații Publice, el urmează acum masterul de Jurnalism Tematic pentru a se specializa în domeniul care îl pasionează de tânăr. În 2025, pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide