Iată cât câștigă, de fapt, un livrator de mâncare pakistanez în 2026, conform Gândul.ro, și de ce spune că viața din România este „chiar perfectă”, în ciuda unui program solicitant.
Veniturile livratorilor de mâncare diferă în funcție de oraș, aplicație și numărul de ore lucrate. În Constanța, de exemplu, care e un oraș destul de dezvoltat, un tânăr pakistanez spune că e foarte mulțumit de banii pe care îi face.
Dar explică și care e marele minus al domeniului în care lucrează.
Foarte mulți lucrători din Asia sau India au venit în Europa în căutarea unui trai mai bun. Iar foarte mulți s-au angajat ca livratori de mâncare pe scuter, bicicletă sau trotinetă.
Potrivit informațiilor publicate de Gândul, un tânăr din Pakistan care lucrează ca livrator de mâncare în Constanța câștigă, în medie, aproximativ 1.500 de lei pe săptămână.
În anumite perioade, veniturile pot ajunge și la 2.000 de lei, în funcție de volumul comenzilor și de timpul petrecut pe traseu.
Acesta lucrează prin intermediul aplicației Glovo, una dintre cele mai populare platforme din România pentru astfel de servicii. Tânărul spune că este mulțumit de nivelul veniturilor și de condițiile de muncă.
„Uneori câștig în jur de 1.500 lei, dar ajung să iau și vreo 2.000 de lei. Nu mă plâng, e foarte bine. Mă simt foarte bine aici, chiar perfect aș putea spune, românii se comportă foarte politicos, sunt amabili”, a declarat acesta pentru presa locală.
Costurile cu traiul zilnic și cheltuielile curente sunt acoperite fără dificultăți majore, spune livratorul, ceea ce face ca acest tip de activitate să fie atractivă pentru mulți lucrători veniți din afara Uniunii Europene.
Mai mult, din sumele câștigate, acesta trimite lunar câte 600 de lei familiei sale din Pakistan. Poate părea o valoare mică, dar este echivalentul unui salariu mediu din această țară.
De altfel, România a devenit în ultimii ani o destinație importantă pentru forța de muncă din Asia. Deficitul de angajați din domenii precum HoReCa, construcții sau livrări a determinat companiile să aducă muncitori din Pakistan, Nepal sau Sri Lanka. Iar salariile oferite acestora sunt de 3-4 ori mai mari decât cele din țările de origine.