BMW a produs mașina electrică cu numărul 2 milioane. Modelul aniversar, un i5 cu 500 de kilometri autonomie

Autor: Daniel Simion 05 mai 2026 Știri auto
BMW a produs mașina electrică cu numărul 2 milioane. Modelul aniversar, un i5 cu 500 de kilometri autonomie

Grupul auto BMW a produs vehiculul electric cu numărul două milioane, transmite grupul într-un comunicat de presă. Modelul aniversar este un sedan electric BMW i5 M60 xDrive, asamblat la uzina Dingolfing din Germania.

Această cifră vine într-un moment în care, deși adopția de vehicule electrice este într-o continuă creștere, piața auto germană este pusă în fața unui posibil declin.

Fabrica din Dingolfing produce cele mai multe EV-uri din grupul BMW

Fabrica din Dingolfing a început producția de serie a automobilelor complet electrice în 2021 cu modelul BMW iX. Astăzi, aceasta construiește cea mai largă gamă de modele BEV din cadrul BMW Group:

  • SUV-ul BMW iX;
  • versiunile sedan și break ale BMW i5;
  • sedanul de lux BMW i7.

Din 2021, peste 320.000 de vehicule complet electrice au fost deja construite la fabrica din Bavaria Inferioară. Acest lucru înseamnă că aproape unul din șase dintre vehiculele complet electrice din grupul german BMW Group provine de la Dingolfing. În 2025, peste un sfert dintre vehiculele produse la fabrica Dingolfing erau complet electrice.

Vânzările de EV-uri, în continuă creștere

Vânzările de mașini electrice sunt într-o continuă creștere pe piața europeană, dar și pe piața locală. Potrivit datelor preliminare oferite de APIA, într-o piață marcată de o ușoară creștere lunară, mașinile electrificate prind tot mai multă tracțiune. Cea mai spectaculoasă creștere este înregistrată de autoturismele pur electrice, care au crescut cu 205% față de aceeași lună a anului trecut, ajungând la 639 de unități înmatriculate.

Deși acestea sunt date preliminare, tendința este vizibilă de accelerare a adoptării mașinilor electrice, iar tendința nu este doar în România. În Germania, vânzările de EV-uri au crescut cu 41,3% față de luna aprilie 2025, dar tendința este de o posibilă limitare a acestui avans.

Proiecțiile făcute pentru vânzările de mașini electrice pentru următorii cinci ani arată faptul că nu este posibilă atingerea țintelor de vânzări prognozate în 2021, în ciuda unui avans de peste 30% în primul trimestru al acestui an. Guvernul federal al Germaniei a comandat un studiu privind impactul automobilelor electrice pe următorii ani, iar rezultatul arată o posibilă creștere a parcului auto de EV-uri până la un maximum de 8 milioane de unități. Un alt studiu, realizat de Data Force, este și mai pesimist, aceștia estimând că pragul de 6 milioane de unități nu va fi depășit până la finalul anului 2030.


Sursa foto: Sursa foto: BMW Group



Daniel Simion
Daniel Simion
Daniel Simion a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), la Universitatea din București. Licențiat în Comunicare și Relații Publice, el urmează acum masterul de Jurnalism Tematic pentru a se specializa în domeniul care îl pasionează de tânăr. În 2025, pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide