Mazda Motor Corporation anunță rezultate financiare și de vânzări în scădere pentru anul fiscal 2025. Producătorul transmite într-un comunicat de presă că a comercializat 1.223.000 de vehicule în perioada 1 aprilie 2025 – 31 martie 2026, în scădere cu 6% față de anul anterior.
În ciuda factorilor externi, precum situația din Orientul Mijlociu și impactul modificărilor reglementărilor de mediu din Statele Unite ale Americii, performanța vânzărilor Mazda a dus la vânzări nete de 4,9 trilioane de yeni, echivalentul a 28,1 miliarde de euro. Această cifră este cu 2% mai mică față de anul precedent și are ca rezultat un profit operațional anual de 51,6 miliarde de yeni (295 milioane de euro) și unul net de 35,1 miliarde de yeni (201 milioane de euro).
În timp ce s-au realizat investițiile planificate în produse noi și electrificare, și pe lângă tarifele din SUA, fluxul de numerar liber a fost practic la pragul de rentabilitate. Mazda a încheiat anul fiscal cu 443 miliarde de yeni (2,5 miliarde de euro) în numerar net, o creștere de 10,7% față de anul precedent.
America de Nord rămâne cea mai mare regiune pentru Mazda, cu vânzări de 582.000 de unități în anul fiscal precedent, o scădere de 6% față de anul precedent. Mazda transmite că această scădere este cauzată în principal de un declin ale vânzărilor modelului CX-30 în Statele Unite, pe fondul tarifelor ridicate, al încetării stimulentelor guvernamentale și al epuizării stocurilor generației anterioare de CX-5.
Europa este a doua cea mai mare piață, iar vânzările au scăzut ușor la 164.000 de unități, în timp ce pe piața internă a Mazda, Japonia, s-au vândut 144.000 de unități pe parcursul întregului an fiscal.
Mazda susține că se transformă într-o companie mai rezilientă și mai adaptabilă, iar rezultatul acestei transformări se dorește a fi o creștere „substanțială a volumului și a profitului (…), în ciuda incertitudinilor precum riscurile geopolitice, tarifele și creșterea prețurilor materiilor prime”.
Niponii estimează că vânzările globale vor ajunge la 1.324.000 de unități, o creștere de 8% față de anul precedent. Perspectivele companiei sunt pozitive în toate regiunile, inclusiv în Europa, unde se prevăd vânzări de 197.000 de unități, în creștere cu 21% față de anul precedent.
Elanul se amplifică odată cu lansarea globală a modelului cel mai bine vândut al său, noua Mazda CX-5, urmată de introducerea iminentă a noii Mazda CX-6e în Europa și pe alte piețe unde adoptarea vehiculelor electrice este în creștere. Acest SUV va completa modelul Mazda 6e în gama de vehicule electrice a Mazda.
Citește și: Test drive Mazda CX-5 e-Skyactiv G. Cum se aplică filozofia jinba ittai la aspect și la condus