Fabrica Ford Otosan de la Craiova aniversează astăzi producția a un milion de exemplare ale crossover-ului subcompact Puma. Într-un comunicat de presă, Ford transmite că modelul produs la Craiova s-a plasat constant în topurile vânzărilor la nivel european încă de la lansarea sa, din 2019.
Ford mai spune că atingerea pragului de un milion de unități ilustrează „atractivitatea” continuă a modelului, susținută de designul său, de inovații practice și de motorizările eficiente.
Ford Puma a ajuns la cifra de un milion de unități la șapte ani de la lansare, iar producătorul susține că modelul a reușit să facă rapid tranziția de la motorizări diesel și pe benzină, la mild hybrid și, din 2025, la electrificare totală, prin lansare Puma Gen-E.
„Este o adevărată mândrie să producem emblematicul model Ford Puma în fabrica noastră de la Craiova, acesta fiind cel mai bine vândut autoturism Ford din Europa și totodată un model cu rezultate excelente în ultimii ani, în special pe piața din Marea Britanie”, a declarat Fırat Elhüseyni, Președintele Ford Otosan România.
Prin lansarea versiunii Puma Gen-E în 2025, Ford Otosan a scris la momentul respectiv o nouă pagină în istoria industriei auto a României, devenind primul constructor de autovehicule 100% electrice din România. Această premieră absolută consolidează poziția uzinei din Craiova ca pionier al tranziției către o mobilitate sustenabilă, demonstrând angajamentul pe termen lung față de inovație și dezvoltarea unui ecosistem tehnologic modern pe plan local.
Momentul festiv a fost împărtășit cu viitoarea proprietară a modelului cu numărul un milion, care a venit tocmai din Marea Britanie. Aceasta a fost prezentă la Craiova pentru a vedea în timp real cum prinde viață mașina sa pe linia de asamblare.
Intră AICI pentru a vedea modelul Ford Puma cu numărul un milion.
Deși Puma Gen-E reprezintă primul vehicul electric pentru clienta din Marea Britanie, aceasta are o istorie îndelungată și pasionată alături de marca Ford, familia sa fiind în special o admiratoare a modelului Mustang. Ford susține că, pe plan local, modelul înregistrează „performanțe de vânzări foarte bune, fiind lider în segmentul său”.