În București sunt înmatriculate peste 1,6 milioane de vehicule de toate tipurile, conform datelor disponibile pentru finalul anului 2024 comunicat de DGPCI, iar aceste vehicule au nevoie de un loc de parcare.
Deși tariful oficial este de cinci lei pe oră, mulți șoferi plătesc mai mult decât cere Primăria, după cum transmite Radio București FM, citat de agenția de presă Rador și Economedia. Prin ce metode putem plăti parcarea în Capitală, și care dintre acestea este cea mai ieftină?
În București, majoritatea șoferilor folosesc aplicații dedicate plății parcărilor. Una dintre ele este Parking București, administrată de Primăria Municipiului București, iar cealaltă este AmParcat, o aplicație privată.
Prin prima aplicație, Parking București, tariful de 5 lei pentru o oră de parcare nu este comisionat suplimentar, deci șoferii chiar plătesc cinci lei pe oră. Totuși, utilizatorii aplicației se plâng de probleme de funcționare a acesteia. În schimb, aplicația AmParcat se bucură de un rating mai bun, dar și oferă un tarif mai mare. Șoferii ajung să plătească 6 lei pe oră, în care este inclus și costul de administrare și funcționare a aplicației.
„Toate costurile aferente funcționalităților și sistemelor oferite de AmParcat sunt incluse alături de tariful de parcare impus de administratorul acesteia, în prețul afișat în aplicație. Acest preț final este în general mai mic sau asemănător cu prețurile practicate prin intermediul plăților prin SMS”, declară reprezentanții platformei AmParcat.
Unii șoferi sunt de părere că operatorii de telefonie mobilă percep un comision când se face plata prin SMS, pe lângă Taxa pe Valoare Adăugată. Radio București a testat cum funcționează plata și prin SMS. Indiferent de rețeaua de telefonie pe care se aflau reporterii radioului, cu toții au plătit 1,27 euro, adică 6,4 lei.
Citește și: S-a dublat numărul cererilor de parcare în București, la doar două săptămâni de la eliminarea gratuităților
Cea mai sigură modalitate de a plăti parcarea în București este cea prin parcometru, amplasate în apropierea locului de parcare public. De asemenea, parcometrul, alături de aplicația administrată de Primărie, este cea mai ieftină metodă de a plăti parcarea în Capitală. Pe următoarele locuri se află aplicațiile administrate privat, iar cea mai scumpă metodă este prin SMS.
Încă din anul 2023, în Capitală există un singur tarif unic pe toate zonele, care este de 5 lei pentru o oră de parcare. Acesta se aplică de luni până duminică, între orele 08:00 – 20:00. Cei care doresc să își parcheze mașina pentru o zi întreagă pot plăti 30 de lei, iar pentru o lună, tariful este 500 de lei, fără rezervarea unui loc fix.