Foto | Citroën Berlingo celebrează 30 de ani de producție printr-o ediție limitată a monovolumului francez

Autor: Daniel Simion 01 iun. 2026 Știri auto

În iulie 1996, Citroën a lansat Berlingo, dubița care a fost creată de francezi pentru a susține „stilurile de viață active, potrivit pentru profesioniști, familii, meseriași, seniori activi și pasionați de activități în aer liber”, după cum transmite compania într-un comunicat de presă.

În 30 de ani, s-au comercializat peste 4,2 milioane de unități produse la nivel mondial și vândute în aproape 90 de țări. Pentru a sărbători această aniversare, Citroën lansează Berlingo 30 de ani, o ediție specială aniversară a monovolumului, bazată pe nivelul de echipare Plus.

Scurtă istorie a monovolumului Citroën Berlingo

Prima generație de Citroën Berlingo a fost lansată în 1996, cu un volum de încărcare de 3 metri cubi, o sarcină utilă de până la 800 de kilograme și „un nivel de confort inspirat de cel al unei berline”.

Prima generație de Citroën Berlingo.
Sursa foto: Citroën

Foarte repede, Berlingo s-a impus ca un vehicul într-o clasă aparte pe scena auto europeană. În 1999, la Salonul Auto de la Geneva, constructorul francez a lansat o ediție cu un motor alimentat cu GPL.

Citește și: 2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică

În mai 2008, a fost lansată a doua generație Berlingo, oferind noi caracteristici, cum ar fi trei scaune spate independente, o lunetă care se deschide și un nou Modutop, de exemplu. O versiune Grip Control cu control al tracțiunii pentru toate condițiile meteorologice a fost introdusă în 2009. Un Berlingo electric a fost lansat în 2013, cu o ediție de serie comercializată la scară largă în 2017.

A doua generație de Citroën Berlingo.
Sursa foto: Citroën

Citroën Berlingo, la 30 de ani de la lansării

Citroën susține că ediția aniversară de 30 de ani este concepută exclusiv ca vehicul pentru activități de agrement, în variantele de caroserie M și XL. Poziționată între nivelurile de echipare Plus și Max, această ediție specială reunește caracteristicile cele mai apreciate de clienții Berlingo.

Această ediție specială este marcată de inscripția „30” aplicată pe stâlpul din față. În interior, această ediție specială se remarcă prin scaunele Citroën Advanced Comfort cu trei scaune individuale în al doilea rând, o configurație exclusivă pentru această ediție. Berlingo 30 de ani vine, de asemenea, cu instrumentar de bord digital, oglinzi rabatabile electric, jante din aliaj și volan încălzit, printre altele.

Clienții vor putea opta pentru motorul pe benzină de 110 CP cu cutie de viteze manuală sau vor putea alege una dintre cele două variante diesel: 100 CP cu cutie de viteze manuală sau 130 CP cu cutie de viteze automată. În cele din urmă, această versiune este disponibilă și pe modelul electric de 136 CP, echipat cu o baterie de 54 kWh și o transmisie automată.

Prețuri și disponibilitate pentru Citroën Berlingo

  • M Benzină 110 CP Manual – 5 locuri: 27.800 €
  • M Diesel 100 CP Manual – 5 locuri: 28.400 €
  • M Diesel 130 CP Automată – 5 locuri: 31.300 €
  • M ë-Berlingo Electric 136 CP 54 kWh – 5 locuri: 38.700 €
  • XL Diesel 130 CP Automată – 5 locuri (7 locuri opțional): 32.100 €
  • XL ë-Berlingo Electric 136 CP 54 kWh – 5 locuri (7 locuri opțional): 39.500 €

Modelul este deja disponibil pentru a fi comandat.


Sursa foto: Citroën



Daniel Simion
Daniel Simion
Daniel Simion a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), la Universitatea din București. Licențiat în Comunicare și Relații Publice, el urmează acum masterul de Jurnalism Tematic pentru a se specializa în domeniul care îl pasionează de tânăr. În 2025, pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide