Horațiu Cosma, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, vine cu vești bune pentru mobilitatea urbană a Transilvaniei. Acesta anunță că au fost aprobate proiectele de tren metropolitan pentru Brașov și Târgu Mureș.
Acestea sunt două investiții majore, care vor schimba modul în care oamenii se deplasează în jurul acestor municipii și sunt o cale bună pentru a reduce traficul rutier din zonă.
Horațiu Cosma explică într-o postare pe Facebook că ordinul de ministru semnat săptămâna trecută aprobă parteneriatele dintre CFR Călători, compania de stat de transport persoane care va derula și anul acesta programul „Trenurile Soarelui”, și autoritățile locale.
Potrivit lui, vorbim despre investiții moderne care înseamnă:
La Brașov, proiectul este gândit ca o „adevărată coloană vertebrală a transportului public metropolitan”. Proiectul dorește să conecteze reședința de județ cu localitățile din jurul său și să valorifice potențialul unei zone „aflate într-o dezvoltare accelerată”.
La Târgu Mureș, trenul metropolitan va utiliza infrastructura feroviară existentă pe relația Reghin – Târgu Mureș – Luduș, oferind o alternativă modernă la traficul rutier tot mai aglomerat din zonă.
„România are nevoie de mai mult transport public de calitate, iar trenurile metropolitane reprezintă una dintre cele mai inteligente investiții pe care le putem face pentru reducerea traficului, scăderea poluării și creșterea calității vieții în marile zone urbane”, susține Horațiu Cosma, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Autoritățile fac tot mai multe investiții în transportul public. Una dintre ele este la Oradea, care achiziționează tram-trenuri electrice de peste 400 de milioane de lei, în speranța că va reduce numărul de mașini de pe șosele.
De asemenea, statul investește și în trenuri pe hidrogen, prin intermediul Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF). Siemens va furniza 12 automotoare electrice cu pile de combustie pe bază de hidrogen și va asigura servicii de mentenanță pentru o perioadă de 15 ani.
Citește AICI mai multe detalii despre viitoarele trenuri pe hidrogen ale României.