Bulgaria oprește sprijinul militar pentru Ucraina: printre ajutoarele livrate se numără motorină și transportoare blindate de trupe

Autor: Andrei Manole 10 iun. 2026 Vehicule militare
Bulgaria oprește sprijinul militar pentru Ucraina: printre ajutoarele livrate se numără motorină și transportoare blindate de trupe

Bulgaria nu va mai trimite arme în Ucraina, a anunțat marți ministrul Apărării al țării, Dimitar Stoyanov, transmite Politico.

Această mișcare consolidează opoziția noului guvern bulgar față de sprijinul UE pentru Ucraina, după ce prim-ministrul aliniat Rusiei, Rumen Radev, a câștigat alegerile parlamentare cu o majoritate zdrobitoare în aprilie. Bulgaria a trimis 13 pachete de ajutor la Kiev de la invazia pe scară largă a Rusiei din 2022, dar Radev a descris cauza ucraineană ca fiind „condamnată”.

„Am clarificat deja că războiul din Ucraina nu va fi rezolvat pe câmpul de luptă. Asistăm la un război de uzură și, indiferent cât de multe arme se adună, singurul rezultat este pierderea de vieți omenești. Este timpul să ne așezăm la masa negocierilor”, a declarat Stoyanov marți, în cadrul unei conferințe de presă.

Radev, un fost pilot de vânătoare, și-a invocat experiența militară pentru a-și susține poziția conform căreia Ucraina ar trebui să negocieze pacea cu Rusia și a propus în luna mai ca UE să conducă negocierile de pace.

Ce ajutoare a oferit Bulgaria Ucrainei

Sprijinul militar oferit de Bulgaria pentru Ucraina a avut o dinamică interesantă: a început în secret, a continuat printr-o asistență oficială masivă axată pe echipamente de tip sovietic și s-a încheiat recent, în iunie 2026, când guvernul de la Sofia a anunțat oficial oprirea livrărilor de armament.

Într-o primă fază, Sofia a livrat Kievului muniție de calibru sovietic și motorină, o parte rafinată, ironic, chiar la rafinăria Lukoil de la Burgas.

A urmat apoi livrarea de transportoare blindate de trupe BTR-60, aproximativ 100 de unități, rachete antiaeriene defecte sau vechi (pe care Ucraina le putea repara) și alte elemente de artilerie, inclusiv muniție.

tab-71
TAB-71 (Wikimedia Commons / TSGT DAVID W. RICHARDS)

BTR-60 este primul transportor blindat pentru trupe (amfibiu, pe roți 8×8) realizat în serie de Uniunea Sovietică, intrat în serviciu în anii ’60.

În esență, este o „cutie blindată” pe roți, creată pentru a transporta rapid infanteria pe câmpul de luptă, protejând-o de gloanțe și șrapnel.

Deși a fost revoluționar la vremea lui, a devenit celebru și pentru câteva defecte majore: motoarele pe benzină (cu risc mare de incendiu) și evacuarea dificilă a soldaților (care trebuiau să iasă prin niște trape superioare, fapt care îi transforma în ținte ușoare).

România a produs sub licență o variantă modificată a acestuia, denumită TAB-71.

Te-ar putea interesa și: Vecinul de la sud al României se întărește: Bulgaria primește primele vehicule blindate Stryker


Sursa foto: Wikimedia Commons




Comentarii
Inchide