Un dealer auto german, care comercializează mai multe mărci auto, a început demersurile pentru a se promova ca vânzător de mașini Xiaomi SU7.
Deși procedura este perfect legală, producătorul chinez se opune și amenință cu procese în instanță, după cum titrează Profit.ro.
Uniunea Europeană a liberalizat acum mulți ani dreptul dealerilor auto de a comercializa orice marcă auto doresc, fără ca producătorul să le poată limita sau restricționa acest drept. Singura condiție pe care dealerii trebuie să o îndeplinească este cea de a cumpăra autoturismele pe cale legală de la o altă entitate.
Pe acest drept s-a bazat și dealerul german Autohelden, când a decis să capitalizeze pe succesul Xiaomi și să aducă în Europa SUV-ul YU7 și sedanul SU7.
Însă, a apărut o problemă invocată de producătorul chinez. Xiaomi nu este de acord cu ceea ce dorește să facă dealerul german și a inițiat „proceduri legale pentru a interzice importul vehiculelor sale”, după cum a declarat un purtător de cuvânt al companiei din China.
Potrivit legislației europene, acest demers este în zadar pentru că, deși Xiaomi are o filială europeană, asta nu înseamnă că se poate opune importului de către un alt dealer. Totuși, chinezii amenință și cu o „sechestrare la frontiera Uniunii Europene pentru importul tuturor vehiculelor neautorizate”.
În ciuda amenințărilor Xiaomi, dealerul Autohelden plănuiește să aducă și mai mulți producători din China, vizând un volum de circa 50.000 de vehicule chinezești vândute anual în Europa, doar o treime dintre ele fiind destinate Germaniei.
Importurile paralele nu sunt o noutate în Uniunea Europeană, după ce activitatea dealerilor și drepturile acestora în fața constructorilor au fost liberalizate. Există numeroase cazuri de dealeri din țări membre care vând mașinile în alte țări membre sau chiar în afara UE, ocolind lanțurile oficiale ale mărcilor auto.
În unele cazuri, presiunile producătorilor au reușit să stopeze aceste re-exporturi, dar sunt numeroase situațiile în care acest tip de comerț încă este practicat în interiorul Uniunii Europene.