Hyundai a dezvăluit noua versiune a sedanului Elantra în Coreea de Sud, denumită Avante, care prezintă un aspect nou și spectaculos.
Sedanul, rival pentru Škoda Octavia reprezintă cea mai extremă reprezentare al noului limbaj de design Art of Steel al mărcii de până acum, cu o serie de linii dure și unghiuri agresive pe toată caroseria.

Modelul sud-coreean este cu puțin mai mare decât rivalul ceh datorită unei creșteri de 30 de milimetri a ampatamentului față de generația anterioară de Elantra. Hyundai a declarat că a acordat prioritate îmbunătățirii spațiului interior, sedanul fiind, de asemenea, cu 30 mm mai lat.
Exteriorul modelului Avante se caracterizează prin accentuarea volumului aripilor, conferind o imagine impunătoare și sportivă, precum și o ținută stabilă. Partea frontală este dotată cu lumini de rulare pe timp de zi H-Edge, care redau forma literei H prin LED-uri subțiri.
Intră AICI pentru galeria foto cu noul Hyundai Avante, echivalentul modelului internațional Elantra.
Și partea din spate a fost dotată cu astfel de lumini, dar și cu un capac al portbagajului care amintește de un eleron.

Hyundai a aplicat în interiorul modelului Avante o dispunere simetrică, în care cotierele ușilor și consola centrală par să îl înconjoare pe șofer. În același timp, a adăugat un design „confortabil” la panoul de protecție din fața pasagerului din dreapta și la cotierele ușilor, creând astfel un spațiu intim și confortabil.
Hyundai a echipat noul sedan cu Pleos Connect, sistemul de infotainment de nouă generație al sud-coreenilor bazat pe sistemul de operare Android Automotive. Acesta poate avea o dimensiune de până la 14,6 inch în format 16:9 iar, din fericire, comenzile petru climatizare nu sunt integrate în sistemul central.
Hyundai echipează noul Avante cu două tipuri de motorizări. Prima este pe benzină și dispune de o capacitate de 2 litri și 150 de cai putere, cuplat la o transmisie IVT. Sud-coreenii nu au comunicat dacă este pe modelul CVT, automată convențională sau cu dublu-ambreiaj.
Cea de-a doua reprezintă un hibrid de 1,6 litri și are o putere totală de 157 de cai putere. De asemenea, modelul hibrid este echipat cu frânare regenerativă inteligentă, care reglează intensitatea frânării regenerative pe baza fluxului de trafic din față și a informațiilor de navigație, asigurând nu doar decelerarea automată, ci și oprirea completă, reducând astfel frecvența utilizării pedalei de frână.
Legat de disponibilitate, Autocar titrează că Hyundai nu a comercializat generația anterioară Marea Britanie, dar sud-coreenii nu au confirmat sau infirmat dacă vor aduce modelul și în Europa. În Coreea de Sud, însă, livrările vor începe în următoarele săptămâni.