Leapmotor își extinde gama disponibilă în România odată cu lansarea noului B10 Hybrid EV, un SUV din segmentul C care combină propulsia exclusiv electrică cu un sistem range extender pe benzină. Potrivit informațiilor transmise de AutoItalia, modelul are un preț de pornire de 25.990 de euro cu TVA inclus, prin Programul Rabla.
Pe piața din România, Leapmotor B10 Hybrid EV intră într-unul dintre cele mai disputate segmente și va concura cu modele precum BYD Atto 2, Hyundai Kona, Kia EV3, MG S5 EV și alte SUV-uri electrificate compacte. În oferta locală, modelul completează gama formată din Leapmotor T03 și C10 și reprezintă prima versiune Hybrid EV a mărcii comercializată în țara noastră.
Spre deosebire de un hibrid convențional, Leapmotor B10 Hybrid EV folosește un sistem în care roțile sunt antrenate exclusiv de motorul electric. Motorul pe benzină de 1,5 litri nu transmite puterea către roți, ci funcționează doar ca generator pentru reîncărcarea bateriei atunci când este necesar.
SUV-ul este echipat cu o baterie de 18,8 kWh, oferă o autonomie electrică de până la 86 km și poate ajunge la o autonomie totală de până la 900 km datorită rezervorului de 50 de litri și generatorului de 50 kW. Constructorul susține că această configurație păstrează senzația unei mașini electrice, eliminând în același timp anxietatea legată de autonomie.
Leapmotor B10 Hybrid EV pune la dispoziția șoferului patru moduri de funcționare: EV+, EV, Fuel și Power+. Primele două permit rularea exclusiv electrică, în timp ce modurile Fuel și Power+ activează generatorul pentru autonomie extinsă sau performanțe sporite în timpul deplasărilor lungi ori al depășirilor. Gestionarea energiei se face automat, fără intervenția șoferului.
Modelul beneficiază și de cea mai recentă actualizare software OTA, care aduce suport nativ pentru Apple CarPlay și Android Auto, atât prin cablu, cât și wireless. Printre noutăți se numără și funcția One Pedal Driving, alături de optimizări pentru Cruise Control Adaptiv și sistemul de centrare pe bandă.
Habitaclul este construit în jurul sistemului LEAP OS 4.0 Plus și al platformei Qualcomm 8155. Ecranul central de 14,6 inci cu rezoluție 2,5K controlează principalele funcții ale mașinii, iar sistemul audio cu 12 difuzoare completează lista echipamentelor disponibile.
Leapmotor B10 Hybrid EV măsoară 4.530 mm în lungime și are un ampatament de 2.735 mm. SUV-ul este oferit în două niveluri de echipare, Life Hybrid EV și Design Hybrid EV, șase culori exterioare și trei variante pentru interior. De asemenea, modelul dispune de șapte airbag-uri și 17 sisteme de asistență pentru șofer.
Prin această lansare, Leapmotor își consolidează prezența pe piața din România și încearcă să atragă clienții care vor avantajele unei mașini electrice, dar nu sunt pregătiți să renunțe complet la flexibilitatea oferită de un sistem cu autonomie extinsă.