Circulația între Focșani și Bacău, pe Autostrada Moldovei, se va deschide la finalul lunii august, conform reprezentanților CNAIR, care au declarat pentru ProMotor că lucrările au ajuns la un stadiu de execuție de 98%.
Surse din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere susțin că lucrările necesare pentru deschiderea traficului sunt aproape finalizate.
Constructorul mai execută în principal marcaje rutiere, montează elementele de siguranță și finalizează ultimele lucrări de detaliu.
Unul dintre cele mai dificile puncte ale traseului a fost pasajul de la Cleja, unde au fost așternuți ultimii metri de asfalt. Lucrările pe acest sector al autostrăzii au avansat rapid în ultimele săptămâni.
Dacă nu apar probleme în faza de recepție și verificare, circulația ar urma să fie deschisă până la finalul lunii august. Termenul maxim luat în calcul în acest moment este 1 septembrie 2026.
Lucrările la Autostrada Moldovei A7 Focșani – Bacău au intrat în etapa finală, iar cele mai importante operațiuni de asfaltare au fost deja încheiate.
„Lucrările au avansat considerabil, deja covorul asfaltic a fost întins, acum se lucrează la marcaje, la montarea elementelor de siguranță și așa mai departe. Practic, execuția a ajuns la 98%, estimarea noastră fiind că în următoarele zile vom finaliza integral acest lot. Cel mai probabil, la finalul lunii august deschidem circulația pe Autostrada Moldovei, între Bacău și Focșani, sau cel târziu la 1 septembrie”, au declarat surse din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Progresele sunt vizibile inclusiv în zona pasajului de la Cleja. Potrivit Economedia, aici au fost executate lucrări la stratul de uzură, rosturile de dilatație, marcaje și parapetele de protecție.
Pasajul de la Cleja are o lungime de 1.215 metri, 33 de deschideri și a necesitat montarea a 260 de grinzi. Este una dintre cele mai complexe structuri de pe lotul 3 Răcăciuni – Bacău și a reprezentat unul dintre punctele care au influențat calendarul final al lucrărilor.

Deschiderea lotului 3 Răcăciuni – Bacău va permite punerea în circulație a întregului sector dintre Focșani și municipiul Bacău. Segmentul Adjudu Vechi – Răcăciuni este deja aproape finalizat și a fost păstrat închis pentru a putea fi inaugurat împreună cu tronsonul până la Bacău.
În acest moment, șoferii pot circula deja pe aproximativ 50 de kilometri de A7, între Focșani și zona Adjud. După deschiderea sectoarelor rămase, se va putea circula pe autostradă fără întrerupere între Focșani și Bacău.
Conform informațiilor publicate de Ziarul de Bacău, tronsonul Adjudu Vechi – Răcăciuni era deja aproape finalizat de mai multe luni, însă autoritățile au ales să îl deschidă simultan cu lotul Răcăciuni – Bacău.
Lotul 3 Răcăciuni – Bacău are o lungime de 21,522 kilometri. Contractul este executat de asocierea Spedition UMB – SA&PE Construct – Tehnostrade, iar valoarea sa este de aproximativ 1,67 miliarde de lei fără TVA.
Punerea în circulație a tronsonului Focșani – Bacău va elimina o parte importantă din traficul de tranzit de pe DN2 – E85. Acest drum este unul dintre cele mai circulate și mai periculoase din Moldova, în special pe segmentele unde traficul greu se intersectează cu cel local.
Totodată, noua porțiune va crea o legătură rutieră de mare viteză mult mai lungă pe direcția București – Moldova. În paralel, în zona Bacău se desfășoară și lucrările de racordare a noilor sectoare la Varianta Ocolitoare Bacău, motiv pentru care circulația pe centură este afectată temporar în această perioadă.
Termenul de la finalul lunii august este important și din perspectiva finanțării prin PNRR. Lucrările pe loturile A7 dintre Focșani și Pașcani trebuie să fie gata cel târziu până pe 31 august.