Societatea de Transport București (STB) a intrat oficial în insolvență, după cum arată decizia instanței citată de Mediafax. Instanța Tribunalului București a dezbătut cerea de intrare in insolvență a STB, în calitate de debitor, după ce prima cerere a fost respinsă.
Pe 25 august, a fost depusă o nouă cerere de intrare în insolvență. Documentația a inclus nouă bibliorafturi atent verificate, așa cum anunța la momentul respectiv primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu.
Principalul operator de transport public de suprafață din București intră oficial în procedura generală de insolvență. Prin aceeași hotărâre a Tribunalului, judecătorul-sindic a dispus conexarea dosarelor existente și a calificat cererile a zeci de parteneri comerciali drept declarații de creanță. Pe lista creditorilor se regăsesc companii majore din diverse sectoare:
Instanța a desemnat drept administrator judiciar provizoriu consorțiul format din practicienii în insolvență Euro Insol SPRL, Turmac Insolvency SPRL și Ceres Insolv SPRL, cu o remunerație inițială de 10.000 de lei din averea debitorului.
STB are la dispoziție 10 zile pentru a depune la dosar situația financiară completă și documentele prevăzute de Legea 85/2014. În paralel, administratorul judiciar va realiza în termen de 60 de zile inventarierea întregului patrimoniu al companiei.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a cerut, pe 20 iulie, Consiliului de Administrație, conducerii executive a STB și Consiliului General al Municipiului București să ia rapid o decizie privind intrarea în insolvență a companiei, avertizând că acumularea unor noi penalități ar putea pune în pericol atât compania, cât și finanțele întregii Capitale. Potrivit edilului-șef, operatorul de transport public se află într-un „faliment nedeclarat” încă din anul 2020, iar intrarea oficială în insolvență ar proteja transportul public și salariile șoferilor și vatmanilor.
Pe 21 iulie, Consiliul General al Municipiului București a aprobat propunerea primarului general Ciprian Ciucu privind declanșarea procedurii de insolvență a Societății de Transport București. Proiectul a primit 39 de voturi „pentru”, în timp ce șapte consilieri generali s-au abținut. Din punct de vedere juridic, STB nu este încă oficial în insolvență. Următorul pas a fost depunerea cererii la Tribunalul București, pe 6 august, iar procedura va fi oficial deschisă numai printr-o decizie a judecătorului-sindic.
Pe 18 august, Tribunalul București a respins cererea STB de a intra în insolvență, după cum a anunțat primarul general Ciprian Ciucu, pe Facebook, după ce dosarul ce a fost înregistrat pe 6 august. Atunci, Ciprian Ciucu anunța că STB nu mai poate intra în insolvență, momentan, pe motiv că le-ar fi lipsit documente.
„Tribunalul a respins cererea de intrare în insolvență depusă de către STB. Motivația? Lipsă de documente. Am vorbit cu managementul STB și se jură că le-au verificat de șapte ori și că s-au depus toate, că cererea a fost completă. Voi verifica. Au fost cinci dosare opisate, în sală nimeni nu a invocat nicio lipsă”, a transmis primarul Capitalei într-o postare pe Facebook.