Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană

Autor: Radu Țuțulan 15 oct. 2026 Știri auto
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană

Uniunea Europeană pregătește reguli prin care să încurajeze producția de automobile și componente pe teritoriul său, însă constructorii chinezi au început deja să se adapteze. Potrivit Economedia, companiile din China își accelerează investițiile în fabrici europene, înainte ca noile măsuri să fie adoptate.

Strategia ar putea diminua efectele restricțiilor prin care Bruxelles-ul încearcă să protejeze industria auto europeană. În loc să importe automobile din China, producătorii asiatici vor să le construiască direct în Europa.

- articolul continuă mai jos -

Una dintre cele mai ambițioase companii este Changan, care vrea să producă anual peste 300.000 de vehicule în Europa. Alte mărci chinezești, precum Xpeng, Chery și GAC, pregătesc investiții similare sau își extind operațiunile existente.

Astfel, în mod paradoxal, regulile concepute pentru susținerea industriei auto europene ar putea accelera transformarea constructorilor chinezi în producători locali.

Changan pregătește producția a 350.000 de mașini anual în Europa

La Salonul Auto de la Paris 2026, constructorul chinez Changan a prezentat un plan de extindere a producției europene. Ținta este atingerea unei capacități anuale de 180.000 de automobile până în 2028.

Potrivit Reuters, compania intenționează să crească această capacitate la 350.000 de unități în 2030. Primele vehicule produse în Europa de Changan ar urma să fie disponibile deja în prima jumătate a anului viitor.

Compania a început deja discuțiile cu furnizori europeni și analizează inclusiv posibilitatea unor parteneriate cu producători auto existenți. Asta ar putea permite utilizarea unor capacități industriale deja disponibile, fără construirea unei fabrici complet noi.

Xpeng, Chery și GAC pregătesc extinderea producției în Europa

Și alți mari producători auto dim China se pregătesc să extindă producția în Europa.

Xpeng, de exemplu, care produce deja SUV-uri electrice în Austria, prin intermediul companiei canadiene Magna, analizează extinderea capacităților industriale de pe continent.

Tot în Austria, GAC a început producția SUV-ului electric Aion V, în timp ce Chery urmărește dezvoltarea unor operațiuni europene care să includă proiectare, inginerie, producție și furnizori locali.

Aceste investiții le-ar putea permite companiilor chineze să reducă dependența de importuri, să evite anumite taxe aplicate automobilelor fabricate în China și să se adapteze mai ușor cerințelor europene.

În plus, producția locală poate reduce costurile logistice și timpul necesar livrării automobilelor către clienții europeni, deși avantajele depind de costurile efective de fabricație.

„Made in Europe” poate avantaja constructorii chinezi

Proiectul european Industrial Accelerator Act urmărește să stimuleze fabricarea automobilelor și componentelor în Europa, prin introducerea unor cerințe privind utilizarea producției și furnizorilor locali.

Regulile încă nu au fost definitivate, existând dispute în ceea ce privește țările care ar urma să fie incluse in proiectul „Made in Europe”.

Sursa foto: Dacia

În forma discutată în prezent, state precum Turcia, Regatul Unit și Maroc nu ar beneficia automat de același tratament ca țările membre UE, deși acestea sunt importante pentru industria auto europeană. Dacia, de exemplu, produce cea mai mare parte a modelelor în uzine din Maroc și Turcia. Doar Duster, Bigster și noul Spring mai sunt fabricate în Uniunea Europeană.

În schimb, constructorii chinezi care au fabrici și furnizori din UE, îndeplinesc toate condițiile pentru producția europeană. Deci, sunt avantajați tocmai de regulile menite să limiteze afluxul vehiculelor chinezești.


Sursa foto: ARC Media




Comentarii
Inchide