Circulația trenurilor de călători între București Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare la finalul lunii octombrie din cauza unor lucrări de infrastructură. Șase curse urmând să fie anulate și înlocuite de trenuri care vor circula pe un traseu deviat.
După cum titrează Mediafax, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA urmează să realizeze o serie de intervenții tehnice, în perioada 28 – 30 octombrie 2026, zilnic în intervalul orar 09:00 – 14:00, programate la infrastructura liniei feroviare care asigură legătura dintre Capitală și principalul aeroport al țării.
Programul trenurilor pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă
Pe sensul de mers de la aeroport către Capitală, trei garnituri regulate sunt anulate și înlocuite cu trenuri care vor parcurge un traseu deviat. Concret, potrivit anunțului CFR, devierile arată astfel:
- Trenul R-M 7922 Aeroport Henri Coandă (plecare 10:32) – Parc Mogoșoaia – București Nord (sosire 10:57) este anulat, iar în locul lui va circula Trenul R-M 13122 Aeroport Henri Coandă (plecare 10:32) – Parc Mogoșoaia – Chitila – București Nord (sosire 11:16);
- Trenul R-M 7924 Aeroport Henri Coandă (plecare 11:52) – Parc Mogoșoaia – București Nord (sosire 12:17) este anulat, iar în locul lui va circula Trenul R-M 13124 Aeroport Henri Coandă (plecare 11:52) – Parc Mogoșoaia – Chitila – București Nord (sosire 12:43);
- Trenul R-M 7926 Aeroport Henri Coandă (plecare 13:12) – Parc Mogoșoaia – București Nord (sosire 13:37) este anulat, iar în locul lui va circula Trenul R-M 13126 Aeroport Henri Coandă (plecare 13:12) – Parc Mogoșoaia – Chitila – București Nord (sosire 14:11), anunță CFR.
Și plecările din Gara de Nord programate în intervalul lucrărilor vor suferi modificări. Astfel, plecările spre Aeroport arată astfel:
- Trenul R-M 7921 București Nord (plecare 11:10) – Parc Mogoșoaia – Aeroport Henri Coandă (sosire 11:31) este anulat, iar în locul lui va circula Trenul R-M 13121 București Nord (plecare 11:10) – Chitila – Parc Mogoșoaia –Aeroport Henri Coandă (sosire 11:38);
- Trenul R-M 7923 București Nord (plecare 12:30) – Parc Mogoșoaia – Aeroport Henri Coandă (sosire 12:51) este anulat, iar în locul lui va circula Trenul R-M 13123 București Nord (plecare 12:30) – Chitila – Parc Mogoșoaia – Aeroport Henri Coandă (sosire 12:58);
- Trenul R-M 7925 București Nord (plecare 13:50) – Parc Mogoșoaia – Aeroport Henri Coandă (sosire 14:11) este anulat, iar în locul lui va circula Trenul R-M 13125 București Nord (plecare 13:50) – Chitila – Parc Mogoșoaia – Aeroport Henri Coandă (sosire 14:18), după cum se arată în informare.
Te-ar putea interesa și: Aeroportul Henri Coandă va avea cel mai înalt nivel de coordonare din aviația civilă mondială, similar cu Londra, Madrid sau Paris
Sursa foto: Eduard Vînătoru / Mediafax Foto