După ce s-a retras în 2012, Dodge anunță că își face revenirea în NASCAR, sportul-rege cu motor în Statele Unite ale Americii. Producătorul auto și-a anunțat revenirea în cadrul SEMA Show 2026 de la Las Vegas, confirmând că marca va concura din nou la cel mai înalt nivel al NASCAR începând cu sezonul 2027.
După cum titrează Motor1, Tim Kuniskis, directorul brandurilor din America (American Brands, n.r.) din cadrul Stellantis North America, a făcut anunțul, afirmând că Dodge a ales să adopte o abordare agresivă, în loc să petreacă ani întregi pregătindu-se pentru revenire.
„Toată lumea spunea că este imposibil să ne întoarcem într-un singur an. Noi am spus: «Stați să vedeți». Sigur, am putea petrece trei ani planificând, testând și perfecționând… sau am putea face toate cele trei lucruri în timp real, pe circuit. Va fi exponențial mai greu în acest fel. Dar lentoarea nu a făcut niciodată parte din ADN-ul Dodge”, a declarat Tim Kuniskis, directorul diviziei American Brands din cadrul Stellantis North America.
Dodge are o lungă istorie în NASCAR, care datează încă de la prima sa victorie în Cup Series, în 1953. Marca a devenit apoi o prezență constantă în cursele de stock car, înainte de a părăsi Cup Series după sezonul 2012.
Revenirea are loc pe fondul eforturilor continue ale Stellantis de a își extinde activitățile în domeniul sporturilor cu motor din America de Nord. Ram s-a întors deja în competițiile NASCAR alături de Kaulig Racing în seria de camioane, asigurând Stellantis o prezență susținută de fabrică. Kaulig Racing va servi acum drept echipă principală atât pentru Dodge, cât și pentru Ram, pe măsură ce compania își extinde implicarea în NASCAR.
Dodge SRT Racing va conduce acest efort. Divizia coordonează activitățile Dodge din domeniul sporturilor cu motor din America de Nord, inclusiv programele sale din NASCAR și NHRA, alături de alte serii de curse. Dodge va prezenta pe 4 decembrie 2026 mașina de curse care va purta culorile sale în NASCAR Cup Series, moment în care își va anunța și lotul de piloți pentru sezonul 2027.
Citește în continuare: Formula 1 | Kimi Antonelli face istorie în Mexic: a devenit cel mai tânăr campion mondial din istoria campionatului. Max Verstappen, victorios în cursa de Formula 1 din Mexico City