Cele mai vândute mărci auto în România în 2025 (P)
Odată cu renunțarea la programul rabla, topul celor mai vândute mărci auto în România a suferit mici modificări. Ne apropiem de final de an, iar pasionații de autoturisme își pun deja clasica întrebare de final de an: care au fost mărcile auto preferate de români în acest an?
Și noi ne-am întrebat asta, mai ales în contextul în care de curând în România a fost organizat un Black Friday în care categoria de autoturisme s-a bucurat de un real succes. Majoritatea companiilor au depus eforturi considerabile în această perioadă a anului pentru a atrage clienți în perioada de Black Friday. Indiferent de industrie, regăsim oferte personalizate: vouchere cadou la magazine online, rotiri gratuite la operatorii de gambling, reduceri uriașe la majoritatea magazinelor și așa mai departe.
Dar a reușit acest eveniment să influențeze topul celor mai vândute mărci auto în România? Iată care au fost mărcile auto preferate de români anul acesta:
Dacia rămâne liderul pieței
Chiar dacă a înregistrat o scădere, 33% din românii care și-au comandat un nou autoturism în acest an au preferat să cumpere o mașină marca Dacia, conform topului realizat în luna septembrie.
În acel moment, se aproxima un număr de peste 31.000 de autoturisme înmatriculate. Totuși, trebuie să evidențiem faptul că procentul mai mic decât în 2024. Spre deosebire de anul trecut, procentul este mai mic cu 10%, ceea ce reprezintă o scădere considerabilă.
Desigur, dispariția programului Rabla a afectat vânzările înregistrate de Dacia. Cu toate acestea, rămâne producătorul preferat de români, având o cotă de piață considerabilă.
Renault & Toyota
Pe locul al doilea în ceea ce privește topul mărcilor auto preferate de români în 2025 se regăsesc două nume sonore ale acestei industrii: Renault și Toyota.
Ambele dețin un procent de 9% din cota de piață, conform datelor centralizate în luna septembrie.
Succesul celor de la Renault se datorează în mod special modelului Renault Clio. Acesta este cel mai de succes model importat, având o creștere de 41.8% în comparație cu anul trecut. Nu mai puțin de 2.872 de unități au fost înmatriculate în România până acum.
Nu este de ignorat nici Toyota, acest producător fiind totuși liderul mărcilor de import. Au fost vândute 10.245 de unități, cota de piață apropiindu-se de 10%, ceea ce reprezintă o pondere de 13% în ceea ce privește vânzările mărcilor de import.
Skoda
Chiar dacă în Europa Volkswagen ocupă prima poziție în topul celor mai vândute mărci de autoturisme, în România nu găsim această marcă pe lista celor mai vândute mărci. Cu toate acestea, din topul nostru nu lipsește Skoda, producătorul ceh care aparține grupului Volkswagen.
Skoda deține un procent de 7% din topul mărcilor preferate de români.
Hyundai
Încheiem topul cu Hyundai, marcă auto ce deține un procent de 6% din totalul autoturismelor preferate de români în anul 2025. Cel mai probabil, vânzările acestui producător de autoturisme au fost afectate, de asemenea, de dispariția programului Rabla.
În schimb, autoturismele marca Hyundai sunt în continuare preferate de români în mod special pentru modelele electrice. De altfel, dacă am realiza un top separat al celor mai vândute mașini electrice, Hyundai ar ocupa locul al doilea, având o creștere spectaculoasă, de 85%, spre deosebire de anul 2024.
Modelele auto preferate de români în 2025
Acum că am încheiat topul celor mai preferate mărci auto de români în acest an, poate că te întrebi care au fost modelele preferate de cei care și-au cumpărat o mașină nouă în 2025.
Desigur că locul 1 este ocupat de Logan. Topul continuă cu alte două modele produse, de asemenea, de Dacia: Duster și Sandero. Clio și Bigster ocupă ultimele două locuri în topul modelelor de autoturisme cumpărate de români anul acesta.
În final, trebuie să remarcăm popularitatea autoturismelor SUV, care deține un procent de 48,9%. SUV-urile domină vânzările, așa că tendințele sunt clare inclusiv pentru anii următori.
Locul al doilea este ocupat de mașinile din clasa compactă, fiind la o distanță considerabilă de locul al treilea, reprezentat de segmentul B, în care regăsim inclusiv Sandero.
Chiar dacă anul 2025 încă nu s-a încheiat, cel mai probabil că topul celor mai vândute mărci auto în România nu va suferi mari modificări. Rămâne însă de văzut dacă preferințele românilor se vor schimba anul viitor, dar asta este destul de greu de anticipat.