Ce verificări online poţi să faci pe site-ul DRPCIV: numere disponibile, stadiul emiterii permisului sau certificatului de înmatriculare

Autor: Marius Vișan 26 apr. 2019 Dosar & Analize
Ce verificări online poţi să faci pe site-ul DRPCIV: numere disponibile, stadiul emiterii permisului sau certificatului de înmatriculare

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a simplificat procedurile de verificare pentru o parte din actele care sunt emise de această instituţie. Mai exact, starea acetora poate fi verificată online, fără ca ceteţenii să mai fie obligaţi să meargă la ghişeele instituţiei. 

Astfel, cei care intră pe site-ul drpciv.ro vor găsi aici mai multe secţiuni precum: Verificare stare emitere permis, Verificare stare emitere certificat, Disponibilitate număr, Verificare stare înmatriculare şi Simulare examen.  

Cei care vor să afle stadiul emiterii permisului de conducere în urma depunerii documentelor în vederea preschimbării acestuia, trebuie să completeze adresa de e-mail la care doreşte să fie trimise datele precum şi seria permisului. Solicitantul va primi pe e-mail datele despre starea acestuia. 

La fel şi în cazul celor care vor să afle informaţii despre starea eliberării unui nou certificat de înmatriculare. Doar că, pe lângă adresa de e-mail, trebuie să mai treacă în secţiunea alăturată şi seria certificatului. 

Cei care vor să afle dacă este disponibil un anumit număr de înmatriculare pot face asta cu menţiunea că această verificare nu este o rezervare a numărului de înmatriculare. Cei interesaţi vor primi un mesaj instant pe ecran, dar şi un e-mail cu informaţiile solicitate. 

Cetăţenii care vor să afle faza în care se află procesul de înmatriculare a maşinii trebuie să completeze trei secţiuni obligatorii: E-mail, Serie şasiu şi Nr. înmatriculare. 

Cei care urmează să susţină examenul de obţinere a permisului pot accesa secţiunea Simulare examen. Aceştia îşi pot verifica cunoştinţele acumulate în urma pregătirii teoretice prin rezolvarea chestionarelor puse la dispoziţie direct pe site. Simularea reprezintă copia fidelă a probei teoretice a examenului în vederea obţinerii permisului de conducere.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide