10 sfaturi utile pentru şoferii începători

Autor: Adrian Mihălţianu 10 nov. 2013 In trafic

Aţi trecut „sala”, apoi „traseul” şi doar ce v-aţi ridicat permisul de conducere. Însă înainte să săriţi în maşina personală sau în cea a părinţilor, e bine să fiţi pregătiţi pentru responsabilitatea pe care o implică urcatul la volan. În continuare, încercăm să vă oferim 10 sfaturi utile care să facă din primele drumuri din postura de începător experienţe cât mai plăcute şi lipsite de incidente.

10. Chiar dacă aţi trecut cu brio examenul pentru obţinerea permisului de conducere, e bine să nu vă urcaţi singuri la volan, cel puţin cu ocazia primelor drumuri efectuate prin oraş sau în afara sa.

La şcoala de şoferi, instructorul v-a „ajutat” cu încă un set de ochi şi urechi, plus pedale suplimentare prin care putea prelua controlul oricând era nevoie. De acum, cel mai probabil vă veţi afla singur în maşina, aşa că pentru a uşura tranziţia, e bine să rugaţi pe cineva experimentat să vă însoţească de câteva ori până căpătaţi încredere. Nu ezitaţi să-i cereţi sfaturi ori de câte ori simţiţi nevoia şi ascultaţi indicaţiile acestuia pentru că în fond, acea persoană e mult mai obişnuită cu traficul şi probabil a trecut prin mai multe situaţii limită decât voi. Dar nu îl lăsaţi să pună mâna pe volan sau să strige la voi, OK?

Ar fi bine să fie şi cineva calm din fire. Şi cu asigurare de viaţă pe numele vostru

9. Dacă nu vă simţiţi încă stăpâni pe voi când vine vorba de condus, încercaţi câteva ore suplimentare cu instructorul care v-a instruit la şcoala de şoferi.

Nu e nicio ruşine să ai nevoie de mai mult timp pentru acomodarea cu condusul singur în maşină, mai ales la felul în care se circulă în ziua de azi. Aşa că cea mai bună soluţie este să programaţi câteva ore suplimentare cu instructorul vostru, cu care să exersaţi punctele pe care ştiţi că nu le stăpâniţi şi care să vă motiveze să urcaţi singuri la volan.

Ascultă-l pe Morpheus. Dacă nici el nu ştie…

8. Repetiţia e mama învăţăturii, aşa că încercaţi să conduceţi de fiecare dată când se iveşte ocazia.

Fie că v-a rugat unul din părinţi să îl duceţi până la o rudă, sau prietena vrea să meargă la cumpărături, dacă vi se oferă ocazia să conduceţi nu o refuzaţi. Fiecare experienţă de condus nu face decât să vă formeze reflexele şi atenţia, lucuri care vă vor ajuta enorm pe viitor.

7. Nu vă aşteptaţi să conduceţi ca Schumacher sau ca Vettel în primul an de la obţinerea permisului de conducere.

Reflexele şi stilul de condus se formează după foarte multe ore petrecute pe şosea, fie în oraş sau în afara oraşului, aşa că nu fortaţi nota şi pedala de acceleraţie. E bine să fiţi cât mai relaxaţi şi calmi la volan, să vă păstraţi mintea limpede şi să nu aveţi ezitări. Nu depăşiţi limita legală de viteză şi încercaţi să vă deplasaţi cu o viteză la care vă simţiţi confortabil. Pe măsură ce adunaţi kilometri parcurşi, lucrurile vor deveni mai uşoare şi veţi fi din ce în ce mai stăpâni pe sine.

În primele luni, vei fi mai puţin Schumacher şi mai mult o fetiţă speriată. Garantat!

6. Vreţi să vă luaţi prietenii în maşină şi să ieşiţi în oraş. Foarte bine, însă nu-i lăsaţi să vă distragă atenţia cât timp conduceţi.

Avem tendinţa să ne relaxăm prea tare în compania celor apropiaţi, să ne întindem la vorbă şi să uităm de orice altceva. Nu e să faceţi asta la volan, unde urmările pot fi severe. Nu uitaţi că sunteţi responsabil atât de propria siguranţă cât şi de cea a pasagerilor şi a celorlalţi participanţi la trafic. Aşa că discuţiile pot aştepta până ajungeţi la destinaţie, încercaţi să ţineţi volumul muzicii la un nivel scăzut pentru a putea auzi eventualele sirene şi claxoane din trafic, nu vă comportaţi ca la audiţii pentru Vocea României şi sub nicio formă nu scrieţi mesaje pe telefonul mobil, nu faceţi poze, nu verificaţi notificările din Facebook şi nu vorbiţi la telefon decât cu ajutorul unui dispozitiv hands-free. Pe scurt, concentrare maximă.

5. Asiguraţi-vă că aveţi semnele de începător amplasate vizibil pe parbriz şi luneta maşinii.

„Lămâile” au fost create cu un scop bine definit, iar faptul că le aveţi lipite de parbriz şi lunetă nu vă acoperă fruntea cu un semn pe care scrie „fraier”. Nu e de ajuns ca doar voi să ştiţi că sunteţi începător, este foarte important ca şi cei din jurul vostru să fie conştienţi de asta şi să-şi adapteze stilul de condus ca atare. Şi încercaţi să-i ignoraţi pe cei mai „bizoni”, care deşi văd semnele claxonează în neştire la semafor, când plecaţi mai lent de pe loc. Şi ei au fost începători, doar că se prefac că uită lucrul acesta.

4. Nu forţaţi maşina şi nu încercaţi să-i aflaţi limitele.

Probabil că prima maşină în care vă urcaţi după ridicare permisului de conducere nu va fi aceeaşi de la şcoala de şoferi. Fiecare maşină are particularităţile ei – tăria direcţiei, sensibilitatea frânelor şi a pedalei de acceleraţie, cursa ambreiajului, timoneria cutiei de viteze – şi adaptarea la configuraţia fiecărei maşini necesită timp, iar lipsa de experinţă prelungeşte această perioadă. Aşadar, întâi observaţi comportamentul maşinii la diverse comenzi pentru ca mai apoi să vă adaptaţi în consecinţă, pe măsură ce acumulaţi kilometri parcurşi în maşina respectivă.

Dacă maşina e puţin înclinată spre stânga, verificaţi dacă nu aveţi sânge de arab în vene

3. Încercaţi să vă impuneţi un „ritual” înainte să porniţi motorul şi să plecaţi la drum.

Deşi probabil ştiţi deja lucrul acesta de la instructorul auto, este foarte important să vă pregătiţi pentru plecare. Şi aici nu vorbim de bagaje. Mulţi îşi pun centura de siguranţă în grabă şi setează celelalte lucruri când ajung în trafic, lucru destul de periculos. Aşadar, de cum aţi urcat în maşină şi v-aţi pus centura de siguranţă, reglaţi-vă scaunul, volanul, oglinzile şi faceţi orice alte setări consideraţi necesar înainte să vă ajungeţi în trafic. Asiguraţi-vă că ţineţi mâinile corect pe volan şi că aveţi o vizibilitate bună asupra tot ceea ce vă înconjoară.

Hai să dăm altora doar anul naşterii, OK? 🙂

2. Învăţaţi temeinic toate semnele de circulaţie.

Poate v-au scăpat un semn sau două din legislaţia auto, sau, cum e cazul de cele mai multe ori, în traseul vostru standard nu regăsiţi absolut toate semnele de circulaţie existente, aşa că unele tind să fie uitate. Luaţi în mână legislaţia, cu încredere, şi memoraţi toate semnele de circulaţie. Astfel, nu veţi avea surprize când la viteze mari nu ştiţi semnificaţia unui indicator şi în faţă urmează o intersecţie intens circulată sau intrarea pe autostradă.

1. Semnalizaţi, semnalizaţi, semnalizaţi.

Ca şi în cazul semnelor de începător, nu e de ajuns dacă voi ştiţi că schimbaţi banda sau viraţi la stânga. Toţi cei din trafic trebuie să fie avertizaţi din timp de lucrul acesta şi în plus, e singurul mod prin care vă va intra în reflex să semnalizaţi atunci când executaţi o manevră în trafic. Cu timpul, veţi descoperi că veţi face lucrul acesta aproape involuntar, însă până atunci puneţi mare preţ pe aprofundarea acestei practici. 

Nu am mai inclus chestiuni evidente ca respectarea semnelor de circulaţie şi indicaţiile poliţistului, asigurarea continuă şi temeinică sau evitarea condusului sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor halucinogene. Desigur, topul poate fi oricând completat cu alte indicaţii, aşa că dacă aveţi de adăugat sfaturi pe care noi le-am omis, vă invităm să o faceţi mai joc, în secţiunea de comentarii.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide