Mercedes-Benz Clasa B este un monovolum de mici dimensiuni care are la bază platforma Clasei A. Un Mercedes B 180 CDI înmatriculat prima dată în 2017, dotat cu motorul diesel de origine Renault, este listat pe PLUS-AUTO.RO la un preț de 9.990 de euro.
Modelul are un rulaj de 126.000 de kilometri și dispune de o transmisie manuală cu șase rapoarte. Exemplarul poate fi văzut la dealerul Vest Auto Rulate, pe Calea Bucureștilor 155 – 159, în Otopeni, județul Ilfov.
La începutul anilor 2010, Mercedes-Benz avea nevoie de motoare pentru modelele sale compacte, respectiv clasele A și B, dar și pentru modelele CLA și GLA. Cum dezvoltarea unui motor de la zero este costisitoare, germanii au apelat la ajutorul francezilor. Sub conducerea lui Carlos Ghosn, Renault a ajuns să furnizeze motoare germanilor printr-un schimb reciproc de acțiuni, de aproximativ 3,1%.
Germanii au preluat nu numai motorul de 1,5 litri dCi, dar și cel diesel de 1,6 litri și au dezvoltat în comun motorul de 1,33 litri, care pe gama Renault a purtat denumirea tCe. Deși acțiunile deținute reciproc au fost răscumpărate, parteneriatul trăiește prin intermediul motoarelor partajate, inclusiv grupul motorpropulsor cu care acest Mercedes-Benz Clasa B poate fi achiziționat.
:format(webp)/https%3A%2F%2Fwww.promotor.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2FMercedes-Benz-Clasa-B-2017-Plus-Auto-5.jpg)
Astfel, modelul german dispune de un motor de 1,5 litri care dezvoltă 109 cai putere și un cuplu motor maxim de 260 Nm. Cuplat la o transmisie manuală cu șase trepte, modelul poate atinge 100 km/h în 11,6 secunde și o viteză maximă de 190 km/h. Eficiența este punctul forte al acestui grup motopropulsor, datorită consumului mixt declarat de 4,3 l/100 km.
Fiind un Mercedes-Benz, acest exemplar din Clasa B nu duce lipsă de dotări. Modelul dispune de aer condiționat, volan multifuncțional, cameră pentru marșarier, suspensie orientată spre confort și oglinzi încălzite, alături de geamuri electrice și pilot automat. Sistemul central de infotainment include navigație și conexiune Bluetooth, iar acesta poate fi controlat cu ajutorul unei rotițe amplasate în apropierea schimbătorului de viteze.
:format(webp)/https%3A%2F%2Fwww.promotor.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2FMercedes-Benz-Clasa-B-2017-Plus-Auto-3.jpg)
Partea de siguranță este asigurată de sistem de control al stabilității, ABS, controlul tracțiunii, frânare automată în caz de urgență și faruri automate. Scaunul șoferului, alături de celelalte, este parțial din piele, iar acesta poate fi reglat manual în multiple direcții.
Viitorul client nu ar trebui să își facă griji în privința fiabilității, datorită reputației pe care mașinile Mercedes-Benz le au, dar și a gradului de fiabilitate ridicat a motorului de origine Renault. Cu toate acestea, la o vechime de aproape 10 ani, anumite elemente trebuie verificate înainte de achiziție, iar rulajul redus ar putea indica semne de uzură preponderent în mediul urban. Din cauza acestei posibilități, verificați sistemele de depoluare, respectiv filtrul de particule și sistemele EGR și AdBlue.
:format(webp)/https%3A%2F%2Fwww.promotor.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2FMercedes-Benz-Clasa-B-2017-Plus-Auto-1.jpg)
Deși producătorul susține că distribuția, care este pe curea la acest model, trebuie înlocuită la 10 ani sau 200.000 de kilometri, un interval mai realist de reparație ar putea fi la 100.000 de kilometri. De asemenea, trebuie verificat și ambreiajul, deoarece acest model vine din fabrică cu o volantă cu masă dublă.
Acest Mercedes-Benz Clasa B este ideal pentru familiile la început de drum care vor statutul unui model german, dar și eficiența unui motor diesel. Prezența motopropulsorului de 1,5 litri dCi nu reprezintă un dezavantaj, ci chiar un atu pe piața mașinilor second-hand dacă eficiența este pusă pe primul loc, iar piesele de schimb vor fi mult mai ieftine decât la un motor de producție Mercedes.
Articol susținut de PLUS-AUTO.RO