Atenţie la acvaplanare, mai ales după ploile torenţiale! VIDEO

Autor: Adrian Mihălţianu 27 mai 2015 Accidente
Atenţie la acvaplanare, mai ales după ploile torenţiale! VIDEO

Acvaplanarea este unul dintre acei duşmani ai şoferilor care duc la accidente tragice – pierzi complet controlul asupra maşinii, pentru că nu mai ai aderenţă chiar pe puntea care-ţi permite să direcţionezi autovehiculul. Cauzele acvaplanării sunt simple: anvelopa nu mai este în stare să evacueze apa şi pata de contact cu asfaltul dispare, pierzându-se complet aderenţa.

Evident, şi remediul este foarte simplu: reducerea sensibilă a vitezei înainte de a intra în zona periculoasă, pentru ca anvelopele să aibă timpul necesar pentru a evacua apa, iar pata de contact cu asfaltul să nu se piardă. Aşadar, mare atenţie, în special atunci când intraţi într-o zonă în care tocmai a avut loc o aversă de ploaie – dacă în timpul ploii torenţiale s-a mers mai încet, mulţi şoferi cred că pe asfaltul ud pot merge la fel de tare precum pe cel uscat, în momentul în care nu mai plouă tare. Dacă vedeţi bălţi formate pe carosabil, încetiniţi imediat, nu aşteptaţi să ajungeţi în preajma lor, s-ar putea să fie prea târziu.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide