Conceptul Chevrolet Bolt vrea să devină o maşină electrică accesibilă

Publicat: 13 01. 2015, 15:21

Chevrolet Bolt (a nu se confunda cu Volt) este un concept de vehicul 100% electric prezentat de americanii de la General Motors pe tărâm propriu, la Salonul Auto Detroit 2015.

Deşi este doar un prototip, oficialii companiei au spus că modelul a fost gândit de la bun început pentru a fi vândut în lumea întreagă şi au dat de înţeles că preţul de pornire al variantei de serie va fi de aproximativ 30.000 de dolari americani, adică vreo 25.400 de euro.

Cu alte cuvinte, dacă Chevrolet Bolt va intra în producţie (şi o va face, la un moment dat, doar că nu ştim exact când), va fi un fel de rival mai ieftin şi mai puţin exclusivist pentru bavarezul BMW i3.

Deocamdată nu există detalii tehnice despre sistemul de propulsie, însă declaraţia oficială a celor de la General Motors a fost că autonomia este de peste 320 km (sau că va fi pe versiunea de serie).

Conceptul Bolt are în componenţa caroseriei materiale ca aluminiul, magneziul şi fibra de carbon, cu scopul de a ţine cât mai jos valoarea greutăţii totale şi de a mări autonomia.

În interior există patru locuri şi o planşă de bord alb-negru pe care tronează simplu două ecrane color – unul pe ceea ce ar trebui să fie o consolă centrală şi unul care ţine locul cadranelor clasice. Spaţiul pentru picioare în faţă nu e restricţionat în nici un fel, fiindcă nu există tunel de transmisie sau schimbător de viteze, totul fiind controlat electronic (deci, prin cabluri).

VIDEO: