Ford Transit Connect Taxi Concept

Chiar dacă unii sunt dezamăgiţi că la Craiova se va produce, într-o primă fază, utilitara Ford Transit Connect, iată că acest model poate fi o bază interesantă pentru conceptul unui taxi futurist, prezentat la New York 2008.

Ford Transit Connect Taxi Concept Ford Transit Connect Taxi Concept
Ford Transit Connect Taxi ConceptEste adevărat, la Craiova nu se va construi acest concept al lui Ford Transit Connect, însă faptul că Ford a prezentat la Salonul Auto New York 2008 un concept bazat pe acest model ar trebui să ne dea de gândit cu privire la importanţa pe care o acordă marca acestui model. Mai ales că lumea nu se grăbeşte să menţioneze faptul că Ford Transit Connect a primit premiul "International Van of the Year 2003", la lansare.

Ford Transit Connect Taxi ConceptConceptul expus la salonul american nu atrage atât de mult prin elementele exterioare, cât prin ideile adoptate la interior. De fapt, exteriorul surprinde doar prin combinaţia de galben şi gri aleasă pentru caroserie şi jante, maşina în sine părând un banal taxi - este adevărat, pentru americani ar fi o soluţie inedită care să înlocuiască venerabilele Ford Crown Victoria.

Ford Transit Connect Taxi ConceptInteriorul, însă, te duce în viitor. În primul rând, suprafaţa vitrată se continuă şi pe plafon, sentimentul de spaţiu fiind foarte accentuat. Pasagerii din spate au la dispoziţie trei scaune veritabile şi sunt despărţiţi de locurile din faţă prin intermediul unui geam.

Care nu este un geam de protecţie, ci un panou realizat în cooperare cu Microsoft, care conţine un nou sistem infotainment şi de navigaţie. Prin intermediul ecranului tactil cu diagonala de 13", pasagerii pot folosi sistemul de navigaţie, internetul sau pot controla sistemul audio-video, pentru o călătorie cât mai plăcută.

Ford Transit Connect Taxi ConceptDe asemenea, sistemul oferă şi posibilitatea plăţii prin cardul de credit - însă amatorii soluţiei "cash" nu au fost uitaţi, având la dispoziţie o nouă formulă, denumită "Sputnik": o sferă rotativă în care pot pune banii, un sistem mai modern decât cel tip "brichetă", utilizat în taxiurile americane obişnuite.

Ford Transit Connect Taxi ConceptFaţă de un model de serie, postul de conducere al lui Ford Transit Connect Taxi Concept nu arată diferit ca design sau ergonomie, însă şoferul are acum la dispoziţie un computer integrat, denumit Ford Work Solutions, precum şi un sistem de navigaţie Garmin, conexiune Bluetooth sau computer de bord cu acces internet de mare viteză.

De asemenea, scaunul din dreapta poate fi rabatat şi devine o staţie de comandă, pentru legătura cu dispeceratul sau, de ce nu, un mini-birou mobil.

Ford Transit Connect Taxi ConceptSub capotă nu sunt surprize - lucru valabil pentru europeni, deoarece "banalul" motor pe benzină de 2,0 litri în patru cilindri este cu 30% mai economic şi cu 90% (!) mai puţin poluant decât marile motoare pe benzină ale taxiurilor Ford Crown Victoria. De fapt, prin acest concept, cei de la Ford vor să sensibilizeze publicul american, oferind o alternativă mai inteligentă în aglomeraţia metropolelor de peste ocean, unde ponderea taxiurilor este foarte importantă.
Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.