25 de invenţii care au schimbat istoria automobilului. Partea I

Autor: Cristian Agatie acum 2 luni Dosar & Analize

Chiar dacă astăzi privim industria IT ca fiind motorul inovativ al umanităţii, au existat vremuri în care industria auto a deţinut acest rol. Timp de mai bine de 100 de ani, producătorii de maşini au investit resurse uriaşe pentru a găsi soluţii noi, tehnologii şi materiale şi a face automobilul ceea ce este astăzi – un zeu al umanităţii. Fără aceste eforturi nu am fi putut vorbi astăzi de maşini autonome, sisteme de infotainment şi sisteme de asistenţă  care pot opri maşina sau „mirosi” un pericol cu mult înainte ca cel de la volan să devină conştient de iminenţa acestuia.

Nu toate inovaţiile au avut o poveste simplă, iar multe au fost privite cu neîncredere sau chiar cu ostilitate de către clienţi şi chiar de către unii producători. Folosirea centurii de siguranţă, spre exemplu, este şi astăzi disputată de unii şoferi, în ciuda beneficiilor demonstrate ale purtării acesteia. Am pregătit mai jos o listă cu 25 de invenţii care au schimbat cursul istoriei şi producătorii care le-au inventat, multe dintre acestea fiind dotări fără de care nu concepem astăzi o maşină.

Invenţii care au schimbat istoria: 1. Airbagul – General Motors

Conceptul unui sac din plastic care să se umfle pentru a proteja pasagerii în cazul unui accident a apărut încă din anii ’50. Nimeni nu a reuşit, însă, să proiecteze un airbag funcţional. Abia în anii ’70 General Motors a introdus „Air Cushion Restraint System” pe sedanurile sale de lux produse sub brandurile Cadillac, Chevrolet sau Buick. Cunoscut ulterior ca „airbag”, sistemul a fost retras de pe lista de opţiuni câţiva ani mai târziu, dar astăzi este un echipament esenţial (şi obligatoriu) al oricărei maşini.

2. Cutia automată: Oldsmobile

În cadrul General Motors, Oldsmobile a fost brandul responsabil cu testarea noilor tehnologii. Printre acestea, cutia de viteze automată a fost un mare succes. Aceasta a fost introdusă în 1939 pe anumite modele. Cunoscută sub denumirea de Hydra-Matic, aceasta era lentă, complicată şi grea, dar a revoluţionat industria auto. Astăzi, aproximativ jumătate dintre maşinile comercializate la nivel mondial au o cutie de viteze automată.

3. Scaunele încălzite: Cadillac

Astăzi, dacă scaunele maşinii au tapiţeria din piele, sunt dotate obligatoriu şi cu un sistem de încălzire care să le facă mai plăcute pe timp de iarnă. Ba chiar există scaune încălzite pe maşini care au tapiţerie textilă. În 1966, însă, când au fost introduse pentru prima oară de Cadillac, au fost o adevărată revoluţie. Numai clienţii care cumpărau vârful de gamă Cadillac 75 se puteau bucura de această opţiune.

4. Linia de asamblare: Ford

Înainte de lansarea lui Ford Model T, fabricarea maşinilor se făcea manual, printr-un proces greoi şi complicat. Henry Ford a fost primul care a introdus sistemul de producţie care este folosit astăzi pe scară largă, prin care fiecare muncitor realizează o singură operaţiune simplă. Această abordare a permis Ford să producă maşini mai multe, mai repede şi mai ieftin, dominând industria auto în anii săi de început.

5. Cutia cu variaţie continuă (CVT): DAF

Mulţi producători au astăzi modele dotate cu transmisii CVT, producătorii japonezi fiind cei care au popularizat acest tip de cutie automată. Această soluţie constructivă simplă, cu o treaptă de mers înapoi şi una de mers înainte cu raport variabil a fost însă prezentată pentru prima oară de DAF, în 1958, pe modelul DAF 600. Chiar dacă DAF este cunoscut astăzi pentru camioanele sale, producătorul olandez a fabricat şi maşini la un moment dat. Modelul 600 a fost o maşină compactă, a cărei cutie de viteze Variomatic a dat startul unei revoluţii.

6. Sistemul de navigaţie cu GPS: Toyota

Tehnologia GPS a devenit funcţională în anii ’70, dar era departe de ceea ce ştim astăzi despre sistemele de navigaţie. Echipamentele erau scumpe şi voluminoase, prea puţin potrivite pentru a fi montate în spaţiul limitat al unui automobil. Honda a început să experimenteze folosirea GPS în anii ’80, dar prima maşină dotată cu un sistem de navigaţie a fost Toyota Soarer, din 1986, disponibilă doar pentru piaţa japoneză.

7. Direcţia asistată: Chrysler

Toate maşinile moderne au direcţie asistată, iar astăzi pare de neconceput să te lupţi cu un volan care pare înţepenit. Imaginaţi-vă însă cum era în anii de început ai automobilului fără direcţie asistată, cu maşini ale căror motoare aveau frecvent mai mulţi cilindri decât avem degete la mâini. Inginerii Chrysler au corectat această problemă în 1951, pe modelul Imperial, prima maşină cu sistem hidraulic de asistare a direcţiei.

8. Acoperişul rigid retractabil: Peugeot

Ideea de a avea un coupé şi un cabriolet în aceeaşi maşină i-a preocupat pe ingineri încă din anii de început ai erei automobilului. Primul acoperiş rigid retractabil a fost introdus de Peugeot pe modelul 401 Eclipse, în 1935. Acesta avea un acoperiş care se plia în portbagaj, fiind acţionat electric. Astăzi pare ceva normal, dar în anii ’30 era Science Fiction. Sistemul a devenit popular mulţi ani mai târziu, în era lui Mercedes SLK, dar astăzi producătorii auto s-au îndepărtat de acesta, preferând beneficiile şi puritatea acoperişurilor textile.

Pentru partea a doua a articolului, continuă aici, unde îţi prezentăm alte 8 invenţii care au schimbat pentru totdeauna istoria automobilului.

 



Comentarii
Inchide