Cele mai mari pieţe auto din lume din 2013 – cine dictează tendinţele

Autor: Oraan Mărculescu acum 7 ani Dosar & Analize

Vremurile când în cele mai dezvoltate ţări se vindeau cele mai multe maşini noi au cam apus. Topul celor mai mari pieţe auto din lume în 2013 ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru cei care încă nu s-au adaptat globalizării, dar şi un indicator foarte serios al trendurilor următorilor ani:

China rămâne şi în 2013 pe prima poziţie, ba chiar ajunge la un record: prima ţară care depăşeşte bariera de 20 de milioane de maşini noi vândute într-un an. Creşterea de 14%, însă, are două tăişuri.

Pe de o parte, frenezia constructorilor auto este foarte mare, aceştia bucurându-se că pot raporta creşteri ale vânzărilor, deci ale profiturilor. Pe de altă parte, China se confruntă cu probleme foarte mari ţinând de poluare, iar creşterea de 14% faţă de 2012 duce la prezumţii sumbre pentru perioada de până la finalul acestui deceniu.

Statele Unite ale Americii, deşi cu o piaţă auto care îşi revine, sunt mult sub nivelul Chinei, iar analiştii consideră că nu trebuie să ne aşteptăm la creşteri mari în următorii ani. De altfel, este exclus să vedem că în SUA vânzările de maşini noi se vor apropia de bariera de 20 de milioane anual până la finalul deceniului.

Japonia rămâne pe locul 3, cu vânzări apropximativ constante, iar analiştii consideră că această ţară va deveni în scurt timp cea mai importantă piaţă pentru maşinile ecologice (electrice şi pe hidrogen).

Interesant regresul înregistrat de marile ”vaci de muls” Brazilia, Rusia şi India, de la care marii producători sperau rezultate mai bune în 2013. Analiştii consideră, însă, că următorii ani vor aduce creşteri masive ale vânzărilor de maşini noi, pe fondul boom-ului economic din aceste ţări extrem de populate. Există, însă, şi păreri mai reţinute, care iau în considerare modificările legislative care vor fi impuse din raţiuni de protejare a mediului şi reducere a poluării.

În Europa, doar piaţa Marii Britanii evoluează contrar curentului descrescător al celorlalte mari puteri de pe Bătrânul Continent, nefiind clar încă dacă vorbim de un balon de săpun sau economia Angliei chiar funcţionează după alte reguli decât ale Uniunii Europene.

De remarcat evoluţiile mari ale Indoneziei (în Asia), Argentinei şi Mexicului (în America de Sud) sau ale Turciei şi Arabiei Saudite (în Orientul Mijlociu), care sunt indicatori suficient de buni pentru evoluţiile ulterioare care sunt aşteptate de la aceste zone geografice.

Spania e pe ultimul loc în acest TOP 20, dar nu într-o măsură aşa mare datorită creşterii uşoare a vânzărilor, ci mai mult din cauză că Iranul a suferit în 2013 o scădere masivă a vânzărilor de maşini noi (-28%), pe fondul interdicţiilor impuse de Naţiunile Unite.

Aşadar, dacă aducem în ecuaţie şi globalizarea (adică încercarea constructorilor de a vinde acelaşi model pe cât mai multe pieţe, cu modificări minime pentru a reduce costurile), devine destul de clar cine dictează cum vor arăta maşinile din următorii ani: cei care cumpără cele mai multe maşini. O fi bine, o fi rău?…



Comentarii
Inchide