Impactul benzinei de performanţă asupra funcţionării motorului - VIDEO

Rolul benzinei de performanţă în prelungirea vieţii motorului

Impactul benzinei de performanţă asupra funcţionării motorului - VIDEO Impactul benzinei de performanţă asupra funcţionării motorului - VIDEO

Universitatea Tehnică din Cluj a realizat o cercetare cu scopul de a evalua impactul carburantului asupra funcţionării motorului. Rezultatele studiului confirmă faptul că benzina aditivată reduce cu 93% cantitatea de sedimente depuse pe supapele de admisie, în timp ce utilizarea alternativă a celor două tipuri de carburant, aditivat şi neaditivat, le reduce cu 52% faţă de o utilizare a motorului doar cu un carburant neaditivat.

Au fost testate performanţele carburanţilor în condiţii tehnice controlate, măsurând depunerile din motor pe trei cicluri diferite. Primul ciclu fost alimentat cu benzină neaditivată, cel de-al doilea a fost alimentat alternativ cu benzină neaditivată şi, ocazional, cu benzină de performanţă, iar cel de al treilea a fost alimentat exclusiv cu benzina de performanţă OMV MaxxMotion 100plus.

Motoarele respective au fost supuse unui efort echivalent cu parcurgerea a 3.000 de kilometri, cu condiţii variate de trafic, atât urban cât şi în afara oraşului, conforme cu distanţa medie parcursă de un şofer român în anotimpul estival. Rezultatele finale au arătat că motorul alimentat doar cu benzina de performanţă a redus cu 93% depunerile de pe supapele de admisie, comparativ cu alte benzine neaditivate.

VIDEO

Depunerile de calamină de pe supapele de admisie se dezvoltă în cazul unor arderi incomplete, care sunt provocate de carburantul neaditivat. În plus, din cauza acestora, raportul de admisie dintre aer şi carburant în motor se poate deteriora, ceea ce poate conduce la scăderea performanţelor maşinii.