TUV Report 2013 – ghid fiabilitate maşini second hand în Germania

Autor: Oraan Mărculescu 15 ian. 2013 Dosar & Analize

Iată că Porsche 911 reuşeşte şi de această dată să obţină prima poziţie, fiind considerat cel mai puţin problematic model cu vârsta între 10 şi 11 ani, obţinând un procentaj de 11%, clar mai bun decât al modelelor de pe următoarele poziţii: Toyota RAV4 (14,2%) şi Mercedes-Benz SLK (16,9%).

Din nou, japonezii se prezintă mai bine, 6 modele din TOP 10 fiind produse de mărci japoneze, patru dintre modele purtând sigla Toyota (RAV4, Corolla, Yaris şi Avensis). De remarcat prezenţa în acest TOP 10 a nu mai puţin de trei modele sport (911, SLK şi MX-5), dar şi a ineditului Audi A2 (pe poziţia a 10-a, cu 22,4%), monovolumul de oraş având caroserie de aluminiu.

Dintre cele mai puţin de încredere modele se remarcă Fiat Bravo / Brava pe ultima poziţie (cu o rată a defecţiunilor de 38,9%), urmat de două modele Ford: monovolumul Galaxy (38,8%) şi citadina Ka (37,8%). Din nou, nu lipsesc din acest TOP 10 al codaşilor două modele Renault (Kangoo şi Laguna), monovolumul VW Sharan sau SUV-ul Mercedes-Benz ML, la care se mai adaugă două modele Alfa Romeo, 156 şi 147.

CONCLUZIE

După cum am spus şi la început, aceste statistici se bazează pe verificările tehnice realizate de TÜV pe parcursul unui an, între iulie 2011 – iunie 2012. Pentru cei interesaţi de maşini second-hand din Germania, TÜV Report 2013 poate constitui un ghid suficient de bun, dar trebuie ţinut seama de o observaţie importantă.

Şi anume aceea că TÜV Report 2013 ia în considerare doar problemele constatate cu ocazia inspecţiei tehnice periodice, nu şi defecţiunile survenite în tot ciclul de viaţă al maşinii – de aceste aspecte se ocupă organismul german ADAC, acesta având la rândul său statistici anuale privind defecţiunile survenite la maşinile din Germania.

Prin urmare, TÜV Report 2013 nu trebuie considerat o ”biblie” a cumpărătorului de maşini second-hand, dar reuşeşte să contribuie la formarea unei păreri mai informate în privinţa maşinilor second hand. Pentru mai multe detalii despre TÜV Report 2013, puteţi achiziţiona catalogul dedicat.

Pagini: 1 2 3 4 5 6

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide