Vânzările celor mai populare maşini second hand de clasă compactă: VW, Opel şi Ford

Autor: Adrian Mihălţianu 30 iul. 2013 Dosar & Analize

Deşi statisticile direcţiei de înmatriculări auto conţin destule inadvertenţe, ne putem face o idee despre ponderea motorizărilor pe benzină şi diesel în cazul acestor modele importate în primele 6 luni ale anului. Am luat în considerare doar versiunile de caroserie cele mai căutate: hatchback, break şi sedan.

1. MODELE HATCHBACK

Pentru unii poate păre o surpriză, însă VW Golf 4 a fost importat cu de peste 4 ori mai multe motoare pe benzină decât diesel – un efect direct al timbrului de mediu, care penalizează drastic dieselurile Euro 2 şi Euro 3. Cele mai multe Golf-uri au motorul pe benzină de numai 75 CP (cât motorul de 1,2 litri de pe Sandero…), după care urmează motorul pe benzină de 1,6 litri şi cunoscutul TDI de 1,9 litri şi 90 CP.

În schimb, la Astra G este mai populară motorizarea pe benzină de 1,6 litri, dieselul de 1,7 litri fiind cam la acelaşi nivel cu micul benzinar de 1,2 litri. Şi în cazul lui Focus I este preferat mai mult motorul de 1,6 litri pe benzină. Din nou, se observă efectul puternic al timbrului de mediu, care înseamnă un cuantum rezonabil pentru motoarele pe benzină de cilindree mai redusă.

Trecând la modele mai noi, cu motorizări Euro 4 şi Euro 5, în cazul lui VW Golf 5 se observă efectul reputaţiei ”TDI”, motoarele diesel depăşindu-le numeric pe cele pe benzină, TDI-ul de 1,9 litri fiind cel mai bine vândut pentru această generaţie. La fel ca la Golf 4, în cazul motoarelor pe benzină domină motorul de 1,4 litri, datorită preţului mai mic.

Şi la Opel Astra J sau Ford Focus II se observă o pondere mai mare a motoarelor diesel, chiar mai mare decât la Golf 5. Astra se bazează în principal pe motorizările 1.7 CDTi, iar Focus pe TDCI-urile de 1,6 litri, avantajate datorită capacităţii cilindrice mai reduse, care înseamnă un timbru de mediu ceva mai mic decât la Golf 1.9 TDI.

2. MODELE BREAK

Dacă în cazul variantelor hatchback ale lui Golf 4 motoarele pe benzină erau predominante, iată că, în cazul variantelor break (Golf Variant şi Bora Variant), se remarcă un număr dublu al motoarelor diesel faţă de cele pe benzină.

În mod interesant, TDI-ul de 1,9 litri şi 90 CP nu este cel mai bine vândut, fiind devansat de variantele de 115 CP, respectiv 101 CP – un motiv fiind că breakul are nevoie de forţă pentru transportul pasagerilor şi bagajelor, deci clienţii preferă motoarele mai potente.

În cazul lui Opel Astra G Caravan şi Ford Focus I Wagon, se remarcă o situaţie inversă: motoarele pe benzină, în principal cele de 1,6 litri, sunt mai cerute decât motoarele diesel. Ba chiar constatăm că VW este în inferioritate în ce priveşte breakurile pe benzină, fiind curios numărul destul de ridicat al celor care au optat pentru motorizarea pe benzină de bază, de numai 75 CP – cel mai probabil datorită preţului mai avantajos.

Pentru că Golf 5 Variant a avut vânzări modice, iată-ne în situaţia unui duel strâns doar între Opel Astra H Caravan şi Ford Focus II Wagon. Extrem de puţine motorizări pe benzină (logic, din moment ce breakurile sunt văzute ca nişte cărăuşi), în timp ce în domeniul diesel Focus iese învingător, graţie TDCi-ului de 1,6 litri, mult mai bine vândut decât CDTi-ul de 1,7 litri al lui Astra.

Aşa cum, în cazul generaţiilor mai vechi ale lui Golf, TDI-ul de 1,9 litri e considerat un etalon în segment, a doua generaţie a lui Focus reuşeşte să impună dieselul realizat în colaborare cu francezii de la PSA drept o alternativă puternică, mai ales în rândul amatorilor de breakuri.

3. MODELE SEDAN

În vest, modelele în trei volume nu sunt aşa de populare ca la noi, deci numărul lor este mai mic decât al hatchback-urilor sau al breakurilor. Chiar şi aşa, VW Golf 4 îşi ia partea leului datorită modelului Bora (alintat şi drept ”Golf-ul cu coadă”), vândut mult mai bine cu motorizări pe benzină şi eclipsând, practic, rivalii Astra G Sedan şi Focus I Saloon.

Deloc surprinzător, cele mai numeroase motorizări pe benzină sunt din categoria 1,6 litri şi circa 100 CP, reprezentând un bun compromis pentru performanţe şi preţ. La capitolul diesel, Bora se bazează din plin pe TDI-ul de 1,9 litri, cele mai numeroase versiuni fiind cu varianta de 115 CP, mai performantă decât cea de 90 CP, în condiţiile în care timbrul de mediu e acelaşi.

În cazul acestor generaţii ale sedanurilor de clasă compactă, se remarcă o repetare a situaţiei din cazul breakurilor, românii preferând Focus II Saloon în detrimentul lui VW Jetta (varianta sedan a lui VW Golf 5), în timp ce Opel Astra H Sedan este aproape inexistentă, modelul fiind prea puţin comercializat pe pieţele vestice.

Din nou, preferinţele românilor se îndreaptă spre motoarele diesel, mult mai numeroase decât cele pe benzină, TDCi-ul de 1,6 litri devansând categoric TDI-ul de 1,9 litri. Se remarcă, din nou, apetitul clienţilor pentru versiunea mai potentă a dieselului de 1,6 litri.

Înainte de a încheia, să aruncăm o privire şi la situaţia generală a maşinilor second hand de clasă compactă importate în primele 6 luni ale lui 2013, pe fiecare producător în parte – PE ULTIMA PAGINĂ

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide