Autobuzele pe hidrogen, noutatea transportului în comun din Bologna

Autor: Andreea Ditcov 05 dec. 2022 Știri auto
Autobuzele pe hidrogen, noutatea transportului în comun din Bologna

Orașul Bologna va beneficia de un nou mijloc de transport în comun. Autobuzele pe hidrogen au fost preferate celor hibride sau pe baterii și vor opera în populara destinație de vacanță în următorii doi ani.

Obiectivele de reducere a emisiilor de carbon sunt luate cât se poate de în serios de administrația orașului Bologna, astfel 120 de autobuze alimentate cu hidrogen vor lua locul celor cu motorină utilizate în prezent.

Aleșii locali din Bologna au cerut în luna februarie Ministerului Infrastructurii italian să finanțeze achiziția a 127 de autobuze electrice cu celule de combustibil. Planurile au trecut de etapele de aprobări, iar finanțarea a fost făcută către administrația orașului, banii provenind și din fonduri europene.

Acordul a fost semnat de autoritățile locale din Bologna, compania de transport public a orașului, devenind, astfel, oficial, potrivit Italy 24 și autoevolution.com. Acordul include și construirea infrastructurii necesare pentru alimentarea autobuzelor.

Primele autobuze vor rula pe străzile orașului în mai puțin de doi ani

Este preconizat că primele 34 de autobuze vor fi utilizate până în 2024, în timp ce celelalte unități trebuie să sosească până în iunie 2026.

Pe străzile din Bologna circulă în prezent autobuze vechi pe motorină și alte mijloace de transport mai noi care încă poluează. Conducerea orașului vrea să devină un oraș mai ”verde” până în 2030, conform obiectivelor de combatere a încălzirii climatice. Unul dintre primii pași în acest sens s-a îndreptat către transportul în comun și eficientizarea acestuia. Alimentarea unor autobuze pe hidrogen durează mai puțin decât încărcarea lor printr-o stație de curent continuu, iar un alt avantaj îl constituie deplasarea lor silențioasă în timpul funcționării. Acestea ar fi mai eficiente decât cele cu motor cu ardere internă. 

Întrucât acestea sunt proiecții făcute de producători, Bologna va putea fi o bună sursă de informații pentru orașele care vor dori să inițieze investiții similare. UE a contribuit cu aproximativ 90 de milioane EURO la acest proiect de revizuire a infrastructurii publice.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Hyzon Motors Investors - Facebook


Andreea Ditcov
Andreea Ditcov
Andreea Ditcov este cel mai nou Redactor al echipei ProMotor.ro. Licențiată în Economie și Relații Internaționale, cu studii finalizate în Marea Britanie, a făcut primii pași în presă în urma unui proiect academic despre defrișările ilegale din Europa. Timp de trei ani a adunat experiență ... citește mai mult

Comentarii
Inchide