Maserati testează un sistem de propulsie electric

Autor: ProMotor acum o lună Știri

Maserati testează un sistem de propulsie electric, iar surse din industrie spun că acesta va fi folosit pentru viitoarea generație a modelelor GranTurismo și GranCabrio. În teaserul video apărut astăzi pe site-ul de presă al Maserati apar caracterele MMXXI, trimiterea la anul 2021 fiind destul de transparentă. Este anul în care va fi lansat viitorul Maserati GranTurismo cu propulsie electrică, acesta fiind urmat, un an mai târziu, de Maserati GranCabrio.

Intră în Galeria FOTO

Spre deosebire de alte sisteme electrice de propulsie, care sunt de regulă silențioase, cel dezvoltat de Maserati va fi unul deliberat zgomotos. Potrivit Maserati, inginerii săi caută un sunet emblematic, care să îl poată înlocui cu succes pe cel produs de motorul B8 de 4,7 litri al casei. Dacă ascultăm sunetul prototipului din videclipul de mai jos, ne putem face o idee destul de clară despre intențiile italienilor.

Sistemul electric de propulsie dezvoltat in-house de Maserati va dispune de trei motoare electrice pentru a oferi un sistem de tracțiune integrală cu capabilități de torque vectoring – un deziderat normal pentru un automobil cu caracter pronunțat sportiv. Maserati promite în plus timpi scurți de încărcare și o autonomie considerabilă – caracteristici care, adesea, se exclud reciproc.

Teaserul video a fost lansat la scurt timp după ce Maserati a prezentat fotografii cu un prototip camuflat. Este ceea ce se cheamă un „test-mule”, folosit pentru testarea noului sistem de propulsie, în acest caz fiind vorba de o versiune modificată a unei Alfa Romeo 4C. Aceasta are ecartament ceva mai mare decât a modelului original, prize de aer enorme și aripi evazate, pentru a face loc roților late.



Comentarii
Inchide