Audi RS4 Avant, primele imagini şi detalii oficiale

Autor: Gabriel Grosoiu 15 feb. 2012 Știri auto

După ce Salonul Auto Frankfurt 2011 a fost prilejul pentru debutul furtunosului Audi RS5, anul acesta vom vedea la Geneva faceliftul lui Audi RS4 Avant, combi-ul care îi lasă pe tăticii activi să se bucure de senzaţii tari la volan, cât timp ceilalţi membrii ai familiei nu sunt la bord.

Vizual, maşina foloseşte acelaşi limbaj nonverbal ca şi celelalte modele Audi RS, iar aici includem kit-ul de caroserie complet şi roşul intens. Bara de protecţie frontală surprinde printr-un design cu totul radical. Cele două prize de aer sun însoţite de un set suplimentar format din alte două, plasate pe laterale, iar splitter-ul argintiu se asortează cu oglinzile retrovizoare laterale.

Posteriorul va atrage privirile printr-un un difuzor aerodinamic de mare efect, care înglobează evacuarea dublă şi este ornate cu o baghetă cromată, în ton cu ideea stilistică generală a maşinii.
Interiorul nu putea fi mai primitor de atât, datorită volanului sport, inserţiilor de carbon şi aluminiu şi a scaunelor sport, disponibile opţional.

Dar toată înzestrarea estetică a maşinii are un motiv foarte bine întemeiat, iar acesta stă în perfromanţele formidabile furnizate de motorizare şi de către sistemul de tracţiune. Viteza maximă este cifrată la 250 km/h, iar demarajul 0-100 km/h necesită doar 4,7 secunde.

Sub capota noului Audi RS4 Avant, viitorii clienţi vor regăsi binecunoscutul V8 de 4,2 litri ai cărui 450 CP vor fi filtraţi cât mai eficient de transmisia S tronic. Cuplul de 430 Nm este trimis către sistemul de tracţiune integrală Quattro cu repartizare 40:60 între punţile faţă-spate. Totuşi, diferenţialul central poate distribui până la 85% din momentul motor către spate şi 70% către roţile frontale.

Cei dornici să-şi condimenteze viaţa de familist vor putea râvni liniştiţi la noul Audi RS4 Avant, după prezentarea acestuia de la Salonul Auto Geneva, când maşina va fi disponibilă pe piaţa europeană pentru un preţ estimat la 76.600 euro.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide