BMW fură coroana de la Audi şi livrează primele maşini cu faruri laser

Autor: Iulian Dnistran 06 iun. 2014 Știri auto

BMW s-a lăudat la Salonul Auto Frankfurt 2013noul i8 va fi prima maşină de serie din lume cu faruri laser. Apoi au venit cei de la Audi, care în 2014 au dotat conceptul Sport Quattro cu aceeaşi tehnologie, însă au fost ironizaţi aproape instantaneu de BMW pe contul oficial de Instagram: „Sorry we didn’t present our #laserlight concept from 2011 at the #CES2014. We’re too busy with series production”. Altfel spus, BMW lucra deja la versiunea de serie a tehnologiei, în vreme Audi era încă în faza de dezvoltare.

Primele opt exemplare de BMW i8 au fost livrate în Germania şi au, toate, faruri cu laser

După o perioadă de linişte, Audi a spart tăcerea şi a lansat ediţia specială R8 LMX, care a fost lăudată ca fiind prima maşină de serie cu faruri laser, lăsându-i puţin în urmă pe cei de la BMW în jocul pe care ei înşişi l-au creat.

Dar se pare că tot BMW a ieşit, până la urmă, câştigător în cursa tehnologiei laser, fiindcă primele livrări ale noului i8 au fost făcute deja în Germania, în vreme ce livrările pentru Audi R8 LMX sunt încă în aşteptare.

Fibră de carbon, faruri cu laser şi un nene care coboară din maşină. Cu asta vine i8 la pachet

În comunicatul oficial emis de BMW, i8 este descris ca fiind „primul dintr-o nouă eră”, ceea ce e un semn delicat al mândriei companiei bavareze. Cu toate acestea, nu mai contează cine a câştigat şi cine a pierdut, fiindcă tehnologia farurilor laser va îmbunătăţi substanţial circulaţia pe timp de noapte şi va ajunge, în cele din urmă, şi la maşini mai ieftine.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide