Infiniti Q50 pentru Europa, prezentat în premieră la Geneva 2013

Autor: Oraan Mărculescu 06 mart. 2013 Știri auto

Iniţial, noul Infiniti Q50 a debutat la Detroit 2013, dar asta nu înseamnă că premiera sa europeană, consumată la Salonul Auto Geneva 2013, a trecut neobservată. Mai ales că vorbim de un competitor foarte puternic în segmentul berlinelor medii premium (unde şi-a făcut intrarea, în acelaşi timp, şi Lexus IS 300h).

Evoluţia lui Q50 faţă de G este vizibilă, noua berlină arborând un limbaj stilistic sobru, care inspiră lux şi siguranţă, în timp ce fluiditatea unor linii are darul de a imprima maşinii o tuşă suficientă de dinamism.

Interiorul lui Infiniti Q50 frapează nu doar prin calitatea excelentă a materialelor, ci mai ales datorită celor două displayuri de mari dimensiuni de pe consola centrală, parte a sistemului de infotainment ”Infiniti InTouch”.

În ce priveşte varianta europeană, Infiniti Q50 debutează pe Bătrânul Continent cu o surpriză: un diesel de origine Mercedes-Benz, rezultat al cooperării de anvergură dintre concernele Daimler şi Renault-Nissan.

Este vorba despre un patru cilindri de 2,2 litri, cunoscut de pe C-Class şi E-Class, care pe Q50 2.2d dezvoltă 170 CP şi un cuplu maxim de 400 Nm. Ceea ce îi asigură maşinii un demaraj 0-100 km/h în mai puţin de 9 secunde, în timp ce consumul mediu teoretic este anunţat ca fiind de numai 4,41 litri/100 km, iar emisiile CO2 de 115 g/km. Standard, cutia de viteze este manuală cu 6 trepte, dar opţional se poate comanda una automată cu 7 trepte.

Pe piaţa europeană, Infiniti Q50 va fi oferit şi în varianta hibridă de 359 CP, care promite un demaraj 0-100 km/h în doar 5,5 secunde şi un consum mediu de 6,2 litri/100 km (emisii CO2 de 145 g/km). Q50 Hybrid va fi oferit doar în versiunea AWD, cu tracţiune integrală, în timp ce versiunea diesel va fi disponibilă doar cu tracţiune spate.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide