Schimbare de reguli pe piaţa RCA – VIDEO

Autor: Marius Vișan 09 sept. 2016 Știri auto
Schimbare de reguli pe piaţa RCA – VIDEO

 


Printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă ce urmează să fie aprobat de Guvern, regulile din piaţa RCA se vor schimba, informează Digi24. Cea mai importantă modificare vizează tarifele plătite de şoferi. În actul normativ va fi transpusă directiva europeană care dă dreptul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară să intervină asupra preţurilor. ASF poate solicita asigurătorilor să notifice majorarea tarifelor şi să le aprobe ca parte a unui sistem naţional general de control al preţurilor.

„Totul trebuie să plece de la un preţ de referinţă. Domnule, cât e preţul de referinţă? Atât! Şi noi considerăm că preţul de referinţă în momentul de faţă la camioane este de 5.000 de lei, la taxi, dacă ne luăm după tariful din iunie 2015, în jur la 1.500 de lei”, a declarat pentru Digi24 Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR: 

O altă propunere adusă în discuţie este ca poliţa de asigurare auto să poată fi încheiată chiar şi pe o lună, nu doar pe 6 şi 12 luni cum este în prezent. 

De asemenea, sistemul compensării directe ar urma să fie şi el aplicat. Ceea ce înseamnă că un şofer păgubit va putea să îşi recupereze banii din daună de la asigurătorul unde are el RCA. Apoi, firma de asigurare îşi va recupera paguba de la asigurătorul celui vinovat de accident.

90% din acest proiect este cuprins de altfel chiar în legea RCA aflată în dezbatere în Parlament, dar care nu a primit până acum girul Executivului. Asta deşi costul poliţelor RCA este unul împovărător.

„Îmi prezentau de la transportul public din comune din Constanţa că s-a ajuns ca 5% din cifra de afaceri să reprezinte costul cu RCA-ul. Mulţi se plângeau că asigurătorii sunt în pierdere, eu nu cred treaba aceasta, de aceea trebuie găsit un echilibru aici şi văzut exact. De aceea tarifele acestea erau un principiu prevăzut în lege de referinţă cum ar trebui calculat”, a declarat Viorel Arcaş, preşedintele Comisiei pentru Buget şi Finanţe.

Schimbările sunt în mare parte cerute de transportatorii care organizează de câteva săptâmâni proteste pe şosele de centură ale marilor oraşe.

Mai multe puteţi afla din reportajul celor de la Digi24.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide