Zenvo ST1 nu mai e concept, ci model de serie prezent la Geneva

Autor: Tudor Rus 13 feb. 2014 Știri auto

Şoc şi groază? Asta schimbă totul? Nu ai să crezi? Nici vorbă, mai degrabă ambiţie şi determinare din partea unui grup de ingineri danezi. Demarat în 2004, proiectul Zenvo ST1 ar fi trebuit să se transforme în model de serie undeva prin 2009. N-a fost să fie însă producătorii nu s-au dat bătuţi şi bine au făcut.

Cu elemente vizuale preluate parcă de la Audi R8 sau Nissan GT-R şi muchii ascuţite ca de Lamborghini, Zenvo ST1 va fi prezentat din postura de model de serie la Salonul Auto de la Geneva 2014. Iar danezii nu vin cu mâna goală.

Aţi crezut că doar Bumblebee se transformă?

Modelul este propulsat de un motor V8 de 6,8 litri ce dezvoltă nici mai mult nici mai puţin de 1.104 CP şi un cuplu maxim de 1.430 Nm. Aceste resurse uriaşe sunt gestionate cu ajutorul unei transmisii automate cu şapte rapoarte şi padele pe volan.

În urma acestor soluţii tehnice, modelul accelerează de la 0 la 100 km/h în trei secunde şi poate atinge viteza maximă (limitată electronic?!) de 375 km/h. Dacă aveţi dubii, vă spunem că masa totală a supercar-ului este de 1.590 kg.

Cel care a creat interiorul a fost mai leneş decât cel care a desenat steagul Japoniei.

La interior s-a optat pentru elemente decorative din fibră de carbon, un volan racing cu partea de jos aplatizată şi scaune sport ajustabile electric. Din dotarea sportivei nu lipsesc head-up display-ul, sistemul de navigaţie cu GPS şi sonorizarea Bose.

Un mare semn de întrebare rămâne deasupra preţului, însă nu au fost publicate informaţii în această privinţă, însă cu siguranţă cei interesaţi vor avea de-a face cu o sumă „frumuşică”, de şase cifre.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide