10 articole de lege ignorate de şoferii români. DEZBATERE

Autor: Adrian Mihălţianu 28 iul. 2013 Opinii

Trebuie să vă reamintiţi definiţia depăşirii pentru a rezolva şi această dilemă. Aceasta este descrisă cu lux de amănunte în art 41 al Codului Rutier:

Art. 45. – (1) Depăşirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe acelaşi sens de circulaţie, prin schimbarea direcţiei de mers şi ieşirea de pe banda de circulaţie sau din şirul de vehicule în care s-a aflat iniţial.

(3) Atunci când prin manevra de depăşire se trece peste axa care separă sensurile de circulaţie, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul şi că dispun de spaţiu suficient pentru a reintra pe banda iniţială, unde au obligaţia să revină după efectuarea manevrei de depăşire.

(4) Nu constituie depăşire, în sensul alin. (1), situaţia în care un vehicul circulă mai repede pe una dintre benzi decât vehiculele care circulă pe altă bandă în acelaşi sens de circulaţie.

(5) Depăşirea se efectuează numai pe partea stângă a vehiculului depăşit. Tramvaiul sau vehiculul al cărui conducător a semnalizat intenţia şi s-a încadrat corespunzător părăsirii sensului de mers spre stânga se depăşeşte prin partea dreaptă.

RECAPITULARE: depăşirea se efectuează legal (nu „de regulă”, cum ştiau şoferii mai vechi) numai prin stânga, cu o singură excepţie, explicit menţionată de lege

Care e diferenţa între depăşire şi celebra devansare pe care mulţi o invocă pentru a depăşi prin dreapta?

Depăşirea are trei elemente definitorii: treci înaintea altui vehicul/obstacol, prin schimbarea direcţiei de mers şi ieşirea de pe banda sau din şirul de vehicule.

Remarcaţi că legea nu leagă depăşirea de depăşirea axului drumului şi de intrarea pe sensul opus, aşa cum consideră, în mod eronat, mulţi şoferi. Aceştia ar trebui să se gândească la semnele cu „Depăşirea interzisă” de pe autostrăzi şi alte şosele cu mai multe benzi pe sens – acolo nu se trece peste axul drumului, dar manevra care implică schimbarea direcţiei de mers şi trecerea în faţa altui vehicul e interzisă pe respectiva porţiune de drum.

Acestea fiind spuse, sunteţi de acord cu imaginea de mai jos şi interpretarea ei? Explicaţi

 

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide