Comparaţiile conceptelor de la Geneva 2014 – inovaţii senzaţionale

Autor: Oraan Mărculescu 07 mart. 2014 Opinii

6. Mazda Hazumi vs. Mini Clubman

Două viitoare vedete ale clasei mici şi-au dat mâna cu ocazia Salonului Auto Geneva 2014, testând interesul publicului.

Mazda Hazumi anunţă, fără niciun fel de îndoială, urmaşul lui Mazda2. Care cel mai probabil va păstra acest indicativ (ca frăţior al lui Mazda3), dar şi aspectul general, de Mazda3 comprimată. Iar dacă designul dinamic şi foarte tineresc va fi acompaniat şi de un stil de condus entuziasmant, ca al modelelor mai mari (ajutate din plin de Skyactiv), Hazumi deja mă face să vibrez gândindu-mă la viitorul model de serie.

Mazda Hazumi vs. Mini Clubman: 2 – 2

Mini Clubman s-a maturizat. Ceea ce e cu dus şi-ntors. Pe de o parte, stilul curat pune în evidenţă aspectul familiar al părţii frontale, cu o identitate foarte clară, iar simetria generală nu are cum să atragă critici. Pe de altă parte, tocmai stilul prea curat şi simplist mă face să regret ideea inedită a semi-portierelor precedentei generaţii. Chiar şi când vorbim de fiţe, se pare că spiritul pragmatic primează…

Din punct de vedere al exerciţiului de design, ambele concepte au argumente, foarte diferite. Personal nu apreciez prea mult maturizarea prea clară a lui Mini, dar maşina îşi are sensul (cel puţin până la apariţia viitorului Seria 1 cu tracţiune faţă…). Aşa încât Mazda Hazumi vs. Mini Clubman: 2 – 2

UN NOU DUEL, PE PAGINA URMĂTOARE

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide