LIVE GENEVA 2014: Citroën C4 Cactus pune accent pe ceea ce contează

... fără a ignora, desigur, noul look franţuzesc. Practic, noul C4 Cactus vrea să fie chic şi practic, în acelaşi timp. Explicaţii în cele ce urmează.

LIVE GENEVA 2014: Citroën C4 Cactus pune accent pe ceea ce contează LIVE GENEVA 2014: Citroën C4 Cactus pune accent pe ceea ce contează

După ce a luat lumea prin surprindere cu gama DS, francezii de la Citroën încearcă acum să înglobeze filosofia de design DS în produse care să fie, ei bine, şi un pic mai practice.

Ne-a plăcut fiecare DS în parte, însă în cazul fiecăruia desigul prima în faţa simţului practic, iar asta atrage după sine şi critici negative - de exemplu de la cei care îşi cumpără o maşină cu patru portiere şi vor să aibă geamuri retractabile ŞI pentru cei din spate (da, despre tine e vorba, DS4...).

Acum însă Citroën vrea să îndrepte asta, iar C4 Cactus este unul dintre cele mai elocvente studii de caz. Fără să laude foarte mult designul - Cactus arată la fel de bine văzut live - oficialii Citroën îi laudă valenţe precum confortul, caracterul practic şi costurile de întreţinere mici.

Una dintre tehnologiile care merită menţionate este Airbump - stratul din TPU (thermoplastic polyurethane) găsit atât pe părţile laterale, cât şi în spoilerele din faţă şi din spate, care îţi protejează maşina de service-uri în cazul unor impacturi de intensitate scăzută. Deci e util şi arată şi bine - e disponibil în patru nuanţe: Black, Grey, Dune şi Chocolate. 

Ceea ce vezi la exterior este aplicat şi în interior - spaţiu pentru patru/cinci pasageri, mulţumită ampatamentului de 2,6 metri, materiale durabile, design simplu, ergonomic şi practic.

S-a făcut rabat de la folosirea foarte multor butoane, iar analogicul a fost înlocuit de digital peste tot pe unde s-a putut - instrumentarul de bord este digital iar bordul are un ecran tactil cu diagonală de 7 inci, de unde controlezi toate funcţiile maşinii, de la aerul condiţionat şi navigaţie, la infotainment, telefon şi setări ale interfeţei.

Printre noutăţile cu care se prezintă Citroën C4 Cactus se numără plafonul vitrat care blochează razele ultraviolete, sistemul de spălare a parbrizului „Smart Wash” care are stropitoare înglobată în braţul ştergătorului şi tehnologia „Airbag in Roof” care mută airbagul pasagerului în plafon - oficialii spun că e mult mai eficient aşa.

Ţinând ochii în continuu pe cântar în timpul dezvoltării conceptului, francezii au reuşit să-l uşureze cu aproape 200 de kilograme faţă de C4. Citroën C4 Cactus are doar 965 de kilograme - iar asta înseamnă, printre altele, şi o eficientizare a consumului de combustibil. 

Dacă erai pasionat de berlinele americane antebelice sau de Jeep Wagoneer, C4 Cactus este maşina care te aduce mai aproape de ele. Şi o face în cel mai modern - chiar un pic futurist - mod posibil. Cât despre nume, cei care au avut un cactus în casa lor ştiu cel mai bine cât de uşor e de întreţinut...

VEZI ŞI ALTE IMPRESII LIVE PROMOTOR DE LA GENEVA 2014!

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.