LIVE GENEVA 2014: Opel Adam Rocks, debut cool

Opel a lansat la Salonul Auto Geneva 2014 modelul de serie Adam Rocks, prefaţat pe scena elveţiană acum un an de conceptul cu acelaşi nume.

LIVE GENEVA 2014: Opel Adam Rocks, debut cool LIVE GENEVA 2014: Opel Adam Rocks, debut cool

Adam Rocks s-a transformat din concept în model de serie la Salonul Auto de la Geneva 2014, dar surprizele venite din partea Opel nu s-au rezumat doar la mini-crossoverul funky.

Life in plastic, it's fantastic.

Lung de 3,74 de metri, Opel Adam Rocks vizează aceeaşi zonă lifestyle ca şi fratele mai mic Adam, însă aduce un plus de robusteţe şi o doză de inedit prin acoperişul textil retractabil Swing Top disponibil ca dotare standard, pliabil în doar 5 secunde.

Pentru plafon pliat, mai aşteptăm până la vară.

Interiorul este puternic inspirat din cel prezent pe Opel Adam, scaunele rămân confortabile, materialele prezintă aceeaşi calitate bună, iar atmosfera din habitaclu se menţine destinsă şi jovială. Posibilităţile aproape infinite de personalizare se regăsesc şi pe mini-crossoverul Adam Rocks, semn că Opel ia în serios exploatarea acestei nişe. 

Ni s-a recomandat să nu fim timizi.

Noutăţile vin şi în materie de motorizări, pentru că Adam Rocks va fi echipat cu noul propulsor turbo 1.0 ECOTEC cu trei cilindri şi injecţie directă. Oficialii Opel spun că motorul este disponibil în două variante - cu 90 şi 115 CP şi livrează un cuplu maxim de 166 Nm disponibil de la 1.800 rpm, toate cu preţul unui consum de doar 4,3 l/100 km, cifră la care contribuie şi noua transmisie cu şase rapoarte cu care sunt gestionate resursele amintite mai sus.

Acum echipat contra bordurilor şi gropilor.

A doua surpriză Opel este prezentarea versiunii Opel Adam S, graţie căruia citadina a primit un motor 1.4 turbo cu 150 CP şi cuplu maxim de 220 Nm pentru cei care preferă senzaţiile tari în sticluţe mici. Interiorul este dominat de scaunele sport Recaro şi de inscripţiile Adam S, în vreme ce caroseria primeşte elemente din cutia cu bunătăţi: spoilere mai agresive faţă-spate şi un eleron amplasat pe plafon.

VEZI ŞI ALTE IMPRESII LIVE PROMOTOR DE LA GENEVA 2014!

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.